Dacă n-ar fi existat, patronul clubului Green Hours trebuia inventat. Pe de altă parte, chiar dacă inventatorii ar fi fost în concediu, eu sunt convins că Voicu ar fi existat într-un univers paralel, cu boxe din care curge jazz și cafele pe post de ambrozie.
Cum a început Greenul? Treceai într-o zi pe Calea Victoriei și ai văzut lumină?
Lumina exista undeva la capătul unui tunel, deschis totuși de evenimentele tulburi din decembrie ’89. Ajungând la adresa din Calea Victoriei, nr. 120, mi s-a „arătat” pentru prima dată în viață că aș putea să o ating personal…
Optsprezece ani mai târziu, lumea e la curent cu scrisoarea ta de justificare a presupusei evaziuni fiscale de la Green. Ce s-a schimbat de la finele lui august și până acum?
Nu prea multe, situația este tot încâlcită, iar eu mă aflu în acest moment „sub” anchetă penală. Cei care au semnat „denunțul penal” (așa se numește, cred) și au plăsmuit acest context defavorabil mie (să fiu mai clar: cei cărora le încredințasem serviciile de bar ale clubului cu aproape un an și jumătate în urmă) sunt (încă) bine mersi și-și construiesc profituri în zona Green, cea pe care au maculat-o, de altfel, începând chiar cu numele pe care l-au dat societății pe care au creat-o în acest scop (Green Fusion srl). La ora asta încerc să mă „tre-triplez”, pe de o parte, în direcţia continuității spațiului artistic Green Hours, pe de alta, pentru a-i alunga cu picioare în cur, articulate însă legal, pe pseudo-mafioții care au căpuşat Greenul… şi, nu în ultimă instanță, pentru a-mi construi împreună cu avocații apărarea pentru acele defecțiuni care au putut ajunge să aibă, în urma unei delațiuni, conotații penale.
Cum i-a fost promotorului de artişti printre personajele din arest?
Sigur că nu mi-a fost bine. Dar: 1) s-a reuşit să nu rămân decât o noapte şi să scap de celelalte 29 cerute de Parchet. 2) am întâlnit acolo persoane care, cel puţin în scenele pe care le-am trăit împreună cu ele, au fost personaje pozitive. Începând de la cei doi poliţişti care m-au preluat şi care, cu normalitate şi, da, cu tact, au căutat să-mi uşureze şocul pe care-l trăiam; şi continuând cu cei patru colegi de „garsonieră”, care, observând că-mi fac insulină pentru diabet, m-au primit la masă şi au împărţit cu mine pârjoalele şi cartofii primiţi de la familii.
În momentul așa-zisului puci uselist împotriva lui Băsescu, lumea neinformată se gândea că ochii împăienjeniți ai lui Antonescu vizau GDS-ul. E ceva adevărat?
Știm cu toții că în România șerpuiesc tentaculele unei puternice mafii imobiliare, iar interesele acesteia vizează desigur orice eventuală „oportunitate” apărută. În acest caz însă este vorba de un „caz” strict economic, în care nu cred că este vorba de o implicație așa-zisă politică sau politicianistă directă.
Tot pe durata acestei veri, GDS-ul a găzduit persoane gen Daniel Morar, ba chiar pe însuși Traian Băsescu. Ce părere a avut spectatorul Green Hours obișnuit despre asta? A fost o piesă de teatru bună?
Teatrul e ca viața. Sau invers, nu mai știu clar. Românii sunt actori într-o dramă proastă, pe care și-au regizat-o mai ales singuri. Culmea e că ei sunt și spectatorii – mai degrabă frustrați – ai dramei pe care o tot produc….
Reluând un celebru îndemn de stânga, pe Facebook lumea zice că Occupy Green Hours. Cine l-a ocupat până acum și de ce? Dacă nu mai pleacă de-acolo?
„Occupy…” nu este, cred, un îndemn „de stânga”, cu atât mai mult pe aceste plaiuri în care întrebarea ar putea fi unde-care-i stânga/care-unde-i dreapta… Occupy ar putea fi o încercare de a te ocupa de tine însuți și de cei din jur, într-un fel de comunitatea din care faci parte adică, în momentul în care „corifeii” lumii acesteia se ocupă, la rândul lor, doar de cum să-i dea pe ceilalți la o parte și să-și tragă Totul!
Știu că ai un spirit civic foarte pronunțat, Cathedral Plaza fiind una dintre monstruozitățile împotriva cărora protestezi. Ce facem cu șpăgarii care l-au ridicat?
Nimic. Doar că aș explica zilnic de ce este necesar să fie dărâmată această clădire urâtă, iar în același timp de ce este urâtă. Și apoi ce valoare de simbol ar avea această acțiune de punere în legalitate și faptul că acest precedent, odată realizat, va frâna imens viitoarele abuzuri similare. Cu probabilitate mare și pe cele avute în vedere tocmai de actualul primar al Bucureştiului… și de alții de aiurea.
Ești unul dintre cei mai activi promoteri ai culturii române tinere. Crezi că Marga ne va băga în seamă sau va promova ansambluri folclorice?
Sincer nu cred că Marga-ICR înseamnă un tandem pe termen lung. Felul degringolant în care își exprimă încercările de a gândi pe tema ICR nu-i lungește perspectiva de a scrie minimum de istorie în cultura românească, cu atât mai puțin în reflectarea acesteia în lume.
Încerc să-mi imaginez Bucureștiul fără Green Hours și îmi dă cu virgulă. Și totuși, presupunând că n-ai mai avea obiectul muncii, ce-ai face?
„Subiectului” Voicu Rădescu nu i-a sosit timpul să se pensioneze. Va lucra în continuare și când va fi cazul va încerca să lase „obiectul” Green Hours pe mâini bune și creative.
