Înainte de a afla dacă Mihai Ungureanu va avea sau nu guvern, ar fi bine să ştim cum a început totul. Iată deci:
Se întâmpla într-o după-amiază încă negeroasă de iarnă. Spiritul Pieţei încă nu îngheţase, iar lui Boc nici nu-i trecea prin cap să se facă de râs cu lopata pe autostradă. În acest timp, în cabinetul său ultrasecret din sediul Serviciului de Informaţii Externe (SIE), Mihai Ungureanu se îndeletnicea cu ceva ultrasecret.
Cu fruntea năduşită de efortul minţii, bosul spionilor termină de împăturit al treilea avion de hârtie, îşi privi opera şi zâmbi satisfăcut. Apoi, un gând negru îi curentă sinapsele, inducându-i ideea de incomplet. Luă un pix din cana cu „Şef“ şi, cu limba iţindu-se în colţul gurii, scrijeli atent pe-o aripă „Boeing 007“, exact în conturul ştampilei cu „Secret de stat“. Acum era perfect. Cu un dispozitiv special destinat spionilor, Mihai Ungureanu făcu avionului de hârtie o poză şi o urcă pe Facebook, alături de un comentariu inteligent: „Avion de hârtie“.
Istovit de lucru, Mihai 007 se lăsă greu pe spătarul scaunului ergonomic şi apăsă butonul de sub birou. Agentul secret Ion, deghizat convingător şi stereotip în secretară blondă şi planturoasă, se ivi ca din pământ. „Fă-mi un ceai de coacăze“, ordonă şeful şi Ion cel blondă cu ţâţe mari dispăru la fel de repede pe cât apăruse.
„Ce slujbă de rahat. O singură misiune cu adevărat importantă în patru ani de când sunt la SIE“, îşi zise cu voce tare în sinea lui bosul spionilor, constatând că pe birou nu mai sunt documente de stat pe care să le transforme în avioane.
În acel moment de deznădejde, un ţârâit strident şi neobişnuit sparse liniştea încăperii. Era telefonul roşu!!! Instinctiv, Mihai 007 privi portretul saşiu al lui Traian, atârnat deasupra biroului, lângă stema naţională şi steagul UE. Cu inima cât un purice, ridică receptorul. O voce bine cunoscută îi zgârie timpanul:
– Alo, casa Ungureanu? Îl lăsaţi pe Mihai pe-afară? Hă, hă, hă…
– Să trăiţi, dom’ preşedinte, ce glumă grozavă, o să râd o săptămână, vă jur!
– Auzi, bă, Mihăiţă, ce se mai aude cu misiunea specială pe care ţi-am încredinţat-o?
– Să trăiţi, dom’ preşedinte, misiunea specială cu nume de cod „Cu cine o mai arde EBA la Bruxelles“ este în plină desfăşurare. Trei sferturi din resursele umane şi materiale ale SIE sunt alocate acestei însărcinări de importanţă naţională şi internaţională.
– Să mori tu, pe bune?!
– Să mor io, să trăiţi!
– Bă, Mihaie, ştii că-mi placi?! Raportează!
– Să trăiţi, dom’ preşedinte. Raportez că stimata domnişoară EBA a fost de o cuminţenie care i-a şocat chiar şi pe agenţii noştri care au încercat s-o agaţe la oha, mai ales că doar trei dintre ei au reuşit.
– Uffff. Hai că m-ai binedispus pe ziua de azi. Bă, Mihaie, fii atent ce idee mi-a venit ieri, odată cu al doilea litru. Bă, am chef să le fac o aroganţă ălora din Piaţă. Pe Boc nu mai pot să-l vâr cu sila, Livache e prea lache, Croitoru m-a refuzat şi a fugit, iar Isărescu nu lucrează pentru mine. Mă, Mihaie, nu vrei tu să fii premier? Măcar câteva zile, aşa la caterincă…?
Rămâne de văzut dacă VA URMA
