HomePoliticBerceanu compară Cârlanul cu Salamul

Berceanu compară Cârlanul cu Salamul

În vreme ce pedeliştii plâng de sare taiorul Chanel pre dânşii soarta amară care i-a făcut s-o ia pe urma PNŢCD, Radu Berceanu rămâne cum îl ştim: flegmatic. Aşa că nu se poate abţine să-l scuipe de deochi pe Crin Antonescu…

Cu Antonescu, Berceanu se ştie de mult. Au fost colegi de guvern, dar nu s-au aflat în relaţii prea strânse, fiindcă lui Crin îi plac mai mult lotcile şi n-a vrut niciodată să fugă din ţară cu deltaplanul, ci, cel mult, cu porumbacu’… ăsta, cu porumbelul călător. Şi apoi, olteanul Berceanu, inginer la bază, deci om al cifrelor exacte, nu prea ar avea ce să discute cu lipoveanul Antonescu, care a avut prin facultate doar patru urmat de zecimale, de a rămas de două ori repetent şi a primit, din cauza asta, repartiţie taman pe la „mama dracu’”, după cum s-a exprimat Berceanu, ca un băiat deştept ce este.

Tocmai de aceea, perspectiva ca acest personaj să ajungă vreodată la Cotroceni îi dă fiori fostului ministru pedelist, care afirmă, tranşant, că, dacă ne vom trezi vreodată cu Crin preşedinte, el emigrează unde-o vedea cu ochii. Bine, ca să ne trezim noi cu Antonescu preşedinte e necesar mai întâi să se trezească Antonescu, ceea ce e destul de dificil. Dar Berceanu, la viaţa lui, a văzut multe şi a numărat şi mai multe, deci nu-l mai miră nicio minune. Şi, la ce gargară are Crin, n-ar fi de mirare să ne pomenim cu el pe prima pernă a ţării, posibilitate care-l face pe Berceanu să iasă din starea obişnuită de zen: „Cum, dom’le, să conducă o ţară unu’ care nu ştie nicio limbă străină şi nici permis de conducere n-a fost în stare să-şi ia? Aşa putem să-l alegem pe ăla, pe Salam, că şi-ăla dă bine din gură!”.

Hai, domnu’ Berceanu, se poate? De la matale aveam pretenţii, ce naiba! Doar n-ai impresia că din orice „cârlan obraznic”, cum l-a ştampilat Iliescu pe Crin, poate să iasă un Salam cu calităţile adevăratului Salam, pă sistem reggaeton! N-are cum! Fiindcă, la ce proprietăţi soporifice are domnul Antonescu, într-un asemenea caz Salamul n-ar mai fi Salam, ci sedativ!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare