AcasăPoliticBlack Friday șoc la Cotroceni! Vezi ce oferte au...

Black Friday șoc la Cotroceni! Vezi ce oferte au pregătit Mihalache și Iohannis

Surse apropiate consilierului prezidențial Dan Mihalache au anunțat că, în cinstea măreţelor zile de ofensivă comercială şi spre a-şi dovedi ataşamentul la valorile occidentale, acesta și-ar fi anunţat, într-un cerc restrâns de amici, intenția de a dormi cu 20% mai puţin în timpul delegațiilor de serviciu din zilele de Black Friday decât perioada obişnuită. Timpul neirosit, în aceste condiții, va fi alocat redactării unor discursuri prezidențiale suplimentare, absolut necesare de vreme ce chiar președintele Klaus Iohannis și-ar fi făcut publică intenția de a tăcea în aceste zile cu până la 5% mai puțin decât a făcut-o de la începutul mandatului.

De asemenea, tot Mihalache va fi și liderul grupului de inițiativă ce va pregăti, pentru executivul tehnocrat, primul proiect de ordonanță menit a echilibra bugetul auster al Cotrocenilor. Este vorba de introducerea, de la 1 decembrie, cu efect retroactiv și pentru activitățile comerciale din luna noiembrie, a Taxei pe Black Friday. ”De Black Friday se estimează că românii vor cheltui în jur de 10 milioane de euro. O taxă de 50% pe vânzările realizate ar reuși să asigure fondurile pentru trei dintre obiectivele urgente ale Administrației Prezidențiale, au precizat sursele: un avion cu dormitor, saună, jacuzzi și maseuze pentru consilierul Mihalache, astfel încât acesta să nu mai ațipească la întrevederile oficiale, două duzine de paltoane prezidențiale autopurtate, care să se dezbrace și să se care singure la garderobă, și 100 de ținute oficiale cu fuste până la gambă, pentru Prima Doamnă, astfel încât aceasta să fie ferită de criticile răutăcioase ale opiniei publice”.

Citește și:
Super ofertă de Black Friday: INFP anunță reduceri de până la 50% la intensitatea cutremurelor
Black Friday 2015: Medicii anunță reduceri la șpăgi începând cu 20 noiembrie

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare