HomePoliticGuvernCategoria ”Viața bate câmpii”: Unu-doi, unu-doi, să dăm pleava...

Categoria ”Viața bate câmpii”: Unu-doi, unu-doi, să dăm pleava de pe noi!

Dacă vă întrebați la ce ar mai fi bun 1 milion de lei luați de stat din buzunarele dumneavoastră, suntem în situația de a vă prezenta un răspuns: la antrenarea boabelor de grâu, cum să se despartă de pleavă… Prin 2009, Ministerul Dezvoltării avea la dispoziția sa niște milioane de lei pe care trebuia să-i cheltuie pe, firește: dezvoltare. Așa că s-a dat dispoziție și s-au alocat banii de s-au construit 146 de săli de sport comunale în 146 de comune de pe cuprinsul Patriei, care exact de acele săli de sport nu aveau nevoie, dar nu au avut ce face. Cu una dintre aceste săli de sport, în valoare de 1 milion de lei, s-a procopsit și Fizeșu Gherlii, o comună clujeană cu o populație de aproape 2500 de oameni.

No, dacă ministerul dă, nu înseamnă că-ți bagă și-n traistă. Fizeșenii s-au uitat la noua sală de sport, sala s-a uitat la ei. Fizeșenii s-au uitat de jur împrejurul lor și au constatat că nu prea au copii pe care să-i bage să facă sport în sală. Apoi s-au uitat prin buzunare și au constatat că nici bani să încălzească sala pe timp de iarnă (care cam ține jumătate de an prin zonă) nu prea au. Așa că au pus “lăcată” pe ușă, i-au dat cheia preotului – ca om de încredere cum ar veni – și și-au văzut de treabă.

Iar preotul ce să facă cu o cheie-n buzunar și cu o încăpere mare cât un hambar și la fel de rece pe timp de iarnă? Păi, potrivit colegului Remus Florescu de la Adevărul.ro, și-a depozitat acolo grâul și mălaiul, fără să plătească vreo chirie la Primărie. „Sala de sport nu se foloseşte pentru că gazul e oprit. În plus, sunt foarte puţini copii la şcoală şi nu are cine s-o folosească, vă daţi seama, s-o încălzeşti şi s-o întreţii costă bani“, a declarat primarul Ionel Mânecan pentru sursa citată.

După ce a ajuns de râsul presei locale, preotul Dacian Pop și-a mutat cele 8 tone de grâne în altă parte, cu ajutorul mai multor săteni. Oricum era decis să facă alta după ce i s-a cerut să deschidă sala că niște domni de la oraș vor să o vadă în vederea unei posibile închirieri. „Era o mizerie aici când am venit. Au făcut dezastru tinerii ăştia. Dar nu e problemă. Dacă vreţi să închiriaţi, eu îmi mut grâul“, i-a declarat acesta “hicleanului” jurnalist.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare