AcasăPoliticCine își bate joc de Victor Ponta pe Facebook?

Cine își bate joc de Victor Ponta pe Facebook?

De-o vreme încoace, toți politicienii români au descoperit Facebook-ul. Elena Udrea, spre exemplu, grația blondă băsesciană care și-a dat seama într-un final cum să se miște chiar mai (im)popular, își pune poze pe profilul personal de la tăierea unui porc sau în compania ciobanului Artimiță. Maria Grapini siluiește limba română cu un talent și devoțiune mai mare decât dau dovadă vasluienii atunci când violează babe. Cu toate acestea, nimeni nu poate să-l egaleze până acum pe Victor Ponta, prim-gafeur al țării.

Oricât de mult am încerca noi, la AC, să-l ironizăm pe Ponta, câteodată el reușește de unul singur să se facă de pomină. La început a fost o poză de la o cină cu Regele Mihai, care s-a transformat într-un final într-o mare Dudă. Apoi pozele în compania lui Ghiță Ciobanul și cele în geaca de cocalar la porțile Sarmizegetuza. Responsabil de activitatea online a premierului este personajul colectiv denumit Echipa V.P., probabil un grup de piariști, absolvenți ai oricărei facultăți cu profil de comunicare din România, care scoate sfertodocți pe bandă rulantă care nu sunt în stare să facă altceva decât să dea un “like” sau “share”. Recenta lovitură de imagine dată de Echipa V.P. este o poză a premierului într-o companie selectă: Viktor Ianukovici, omul care are cea mai iubită mamă din Ucraina, și Islam Karimov, președintele Uzbekistanului, cel care iubește libertatea presei la fel cum îmi place mie să joc fotbal cu un cui în talpă. Ba mai mult, nu doar că au încărcat acea poză, ci s-au mai și lăudat că șeful lor a fost într-o chermeză alături de, citez, “lideri importanți de stat sau de guvern”.

Desigur, amețiții care se ocupă de PR-ul lui Ponta probabil că habar n-aveau cine e Ianukovici, că doar nu apare în emisiune la Măruță, iar de Karimov nici n-are rost să mai zic ceva. Până la urmă au șters poza, dar ceva mă face să cred că la mijloc n-a fost, de fapt, o coincidență că Ponta a stat, geopolitic, alături de agaricii lui Putin la dineul de la Soci. Deși Victor Viorel tot încearcă să-și umfle mușchii în calitatea sa de actor pe scena internațională, până acum n-a avut nimic de zis despre protestele din Ucraina, deși toată Europa vuiește pe aceastră temă. Nici despre arestarea directorului românesc de la Tiraspol n-a cârâit nimic, ca nu cumva să-l supere pe ursul rusesc, cu care vrea din nou, după ce s-a întors de la Soci, să normalizeze relațiile economice și politice.

Mă-ntreb acum dacă staff-ul lui Ponta de pe Facebook o fi plătit din bani publici. Dacă da, iată în sfârșit niște resurse care nu sunt irosite degeaba.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare