Contactat telefonic de reporterii Academiei Cațavencu, profesorul de engleză al lui Crin Antonescu din liceu ne-a declarat că este foarte mândru de performanțele fostului său elev, mai ales după ce l-a ascultat pe acesta vorbind în limba lui Shakespeare cu „oamenii mari” de la FMI.
Domnul Vasile, profesorul în cauză, ne-a mărturisit, în exclusivitate, că actualul președinte interimar a fost, încă de mic copil, un elev sârguincios și precoce. „În clasa a IX-a chiar știa să spună dog și cat”, a spus, pe un ton serios, acesta. Ba, mai mult, până în clasa a XII-a se pare că domnul Antonescu a și învățat propoziții mai complexe, de genul „Mai neim iz Crin”.
În plus, același profesor ne-a mai declarat că, de când se plimbă voios pe la Cotroceni, Crin l-a și sunat din rațiuni geopolitice. Din câte se pare, el își dorește să învețe cât mai repede cum să-l înjure pe Băsescu și în limba engleză, că doar mâine-poimâine se duce și el pe la Bruxelles și nu vrea să se facă de râs pe acolo.