Crin „Pumnii mei minte nu are/ Decapitez orice filială-mi stă în cale!” Antonescu este un politician versat, care tot timpul ține să ne surprindă. Crede el. Aseară, de exemplu, l-am văzut aplicând strategia „sandviciul de complimente” în descrierea pe care i-a făcut-o lui Traian Băsescu într-un interviu dat la TVR. Președintele României are o serie de calități care nu-i pot fi contestate, în viziunea căcăriană: inteligență, personalitate, autoritate, curaj și, atenție, „o capacitate de luptă extraordinară”. După această înșiruire de calităţi, care m-a făcut să cred că am dat pe B1 din greșeală, la Cristoiu și nu la Crinache, acesta a întors foaia: toate calitățile de mai sus, așa multe cum sunt ele, nu i-au adus nimic bun României, ba, mai mult, nu i-au adus nimic bun nici lui Traian Băsescu însuşi, care stă ilegitim la Cotroceni. De fapt, era vorba de o subtilă strategie retorică de mare politician a președintelui, regelui și împăratului PNL (în cumul de funcții, bineînțeles). Nu era vorba de vreo schimbare de ton la mareșalul Antonescu, ci, de fapt, voia să ne spună, iar și din nou și iar și din nou, că șapte milioane jumate de oameni au votat împotriva lui Băsescu și că el trebuie să plece. Ghișe, păzește-mă!
În treacăt fie spus, e amuzant cum pe site-urile Antenei 3 nici nu apare vreo vorbuliță despre interviul ăsta, iar în Jurnalul național apare doar ceva despre demisia necesară a lui Băsescu. Se pare că subtilitățile retorice nu-i prea plac lui Voiculescu, el fiind un adept al strategiei clasice „flegma-n ochi”!
Eu cred totuși că nu trebuie să ne oprim aici cu analiza literară a vorbelor lui Rică Venturiano liberal, el a spus ceva și despre sine însuși, doar că fără să vrea, ca de-obicei. Una dintre cele mai mari probleme pe care le are Crinolină este că nu știe când să tacă. Păi, dacă ne uităm la calitățile pe care le observă Băl(c)escu de Niculițel la președinte e evident că și Antonescu, atunci când o să crească mare și o să-i vină menstruația, o să vrea să fie și el tot un Băsescu.
Din modul în care vorbește, e limpede că Antonescu se crede foarte inteligent și abil – la fel ca tiranul. Din felul în care acționează în partid, este clar că Antonescu se vrea un om cu autoritate și personalitate – la fel ca tiranul. Mă rog, el se crede Bismarck, dar îi iese Cartman în episodul ăla din South Park când se îmbracă în polițist și urlă la toată lumea: „Respect my authoritah!!!” (, în caz că nu vă uitați la South Park). Iar într-o declarație penibilă mai veche, parcă de când a început să i se înfunde lui Dragnea, zicea că lui nu-i e frică de pușcărie, că, pentru popor și dreptate, e capabil să treacă și prin așa ceva, ceea ce în capul lui, în loc de „delirium tremens”, probabil că se traduce prin „capacitate de luptă extraordinară” – la fel ca a tiranului.
Așadar, alternativa la Băsescu din partea USL este un Băsescu-wannabe, doar că ceva mai isteric și efeminat. Știam cu toții de mult că relația dintre Crin Antonescu și Traian Băsescu este descrisă perfect de cunoscutul vers al formației Paraziții, „Râzi ca flegma la TBC”, dar mă bucur că auzim asta de la Crinică însuși. Ca să știm cum stăm…