Fiindcă l-am îmbolnăvit pe Nea Nicu de silicoză la zidul Târgoviştei chiar de Crăciun, greu blestem apasă asupra noastră, fraţilor. Suntem blestemaţi să ne regretăm conducătorii. Bunăoară, când hoţomanul Ponta a anunţat că vine la cârma celui mai guvern cinstit care este (scriu aşa ca să înţeleagă şi noul ministru al Culturii ceva din rândurile astea), noi l-am luat în zeflemea.
Adică guvernul ăla plin de bandiţi, mafioţi şi penali dovediţi era cinstit? Da, frate, era cinstit pe lângă ce-a urmat. Numai gândiţi-vă: am făcut scandal c-au pus-o ministru la Educaţie pe duduia Corina Dumitrescu, care se scălda (mă rog, „înnota”, pre limba ei) într-un ocean de mediocritate. „Boon, a zis Ponta. Nu vă place? Ei, lasă că vă dau eu ministru să vă placă”.
Şi l-a pus pe Mang, unul şi mai vulpoi. Dacă Dumitreasca fusese băgată în rahatul plagiatelor pân’ la brâu, ăsta era pân’ la gât, dar tot se lăuda că n-a mâncat, nici gura nu-i miroase. Şi l-au dat jos şi pe Mang, iar Ponta, ca să ne sature, l-a uns în loc pe Liviu Pop. Ăsta nu plagiase pe nimeni, din simplul motiv că – am eu o vagă bănuială – nu învăţase încă să scrie şi să citească, dar de băgat, s-a băgat singur în rahat până peste cap, ca să-l scoată în sus pe Ponta, căruia deja începuseră să i se mânjească pantofii.
La Cultură s-a întâmplat la fel. Mai întâi l-am avut pe Mircea Diaconu. Mare actor, mare caracter. Nu ne-a plăcut de el, deşi stătuse cu mâna-ntinsă vreo doi ani şi spusese şi o poveste (aceeaşi) la televizor, seară de seară. L-au pus pe Puiu Haşotti în loc, până a început machidonul să-şi dea seama că e român verde şi să dea de pământ cu ungurii şi homosexualii, de s-a luat coana Ioropa de gânduri cu noi.
Haşotti a plecat, dar vezi, microbul extremist a rămas, bine vârât în fotoliul moale de la guvern, şi, cum-necum, s-a strecurat şi-n pantalonii lui Daniel Barbu, noul ministru al Culturii. Şi-a început şi pe ăsta să-l mănânce-n fund şi să se plângă că dăm prea mulţi bani bolnavilor incurabili, în loc să-i eutanasiem, gospodăreşte. Ponta l-a schimbat, dar ce şi-a spus, iarăşi, cu zâmbetul lui drăcesc: „A, nu-l vreţi pe Barbu, care era doxă de carte? Atunci, hai să vă dau unul cu două clase mai mult ca trenul”. Şi aşa a intrat în scenă Gigel. Gigel-Sorinel Ştirbu.
Cine este acest Gigel? Dl. Pleşu crede că e „un gigel oarecare”, dar se înşală. Cum să-i compari pe toţi gigeii de la guvernare cu un răspopit, tobă de teologie, cu un om care, probabil, până să se vadă popă, a făcut genodid printre muşte, cu ceaslovul, mai ceva ca bădiţa Creangă? Doar uitaţi-vă la mutra lui Gigel-Sorinel Ştirbu: omul ăsta respiră cultură prin toţi porii. Cultură de porumb, de roşii sau de-aia intensivă de castraveţi, cu trei recolte şi două masterate pe an.
Aşa că eu zic să vă opriţi aici cu nemulţumirile şi să nu vă doriţi să-l schimbe Ponta şi pe Gigel. Că-n ritmul ăsta, o să ne trezim că se umple guvernul şi de-alde Dorel. Iar Dorel nu e ca Gigel. Dorel va duce prostia, mârlănia şi mitocănia la un nivel superior. Gigel masacrează doar limba română, pe când Dorel o să-i masacreze şi pe români, când s-o apuca el să le taie gazele, apa, lumina, şi să îi ţină într-o beznă a minţii cum de la Ceauşescu încoace n-au mai cunoscut. Iar dacă, Doamne fereşte, om ajunge totuşi acolo, la cum îi văd pe români de letargici are să treacă mult timp până când ei îşi vor face curaj ca să-i ia de piept pe toţi purtătorii de bască, prezenţi şi viitori, de la guvernare şi să le strige în faţă: „Dorele, ne mai ţii mult?”.
Exclusiv online
