Marți, 3 aprilie, analiștii politici din toată țara au fost șocați când au aflat că în PNȚCD există un membru de partid tânăr. Descoperirea a fost făcută după ce PDL și PNȚCD au semnat „Protocolul pentru București”.
Ion Popescu are 85 de ani și face parte din aripa tânără a Partidului Național Țărănesc, fiind președintele și singurul membru al Tineretului Național Țărănesc (TNȚ). Întrebat de reporterii AC, prezenți la conferința de presă, ce părere are despre protocol, tânărul a declarat:
„Alianța cu PDL este cel mai bun lucru care ni s-a întâmplat, ca partid, după ce a fost desființat de PD acum 12 ani. Partidul n-a mai trăit așa momente de glorie de la prima guvernare din ’28. De asemenea, este un moment foarte propice pentru noi. E clar că viața politică românească se află într-o criză continuă. Iar acum, în 2012, parcă s-a adâncit. Eu personal n-am mai trăit o astfel de criză de la abdicarea Regelui în ’47. Nu vă mai spun că mie îmi place foarte mult doamna Udrea. Între noi fie vorba, dacă eram mai copt la minte, aș fi scos-o la o cafea la Capșa.”
Ion Popescu a promis electoratului țărănist că, odată cu semnarea protocolului, Tineretul Național Țărănesc se va implica activ în campania electorală pentru alegerile locale de anul acesta. „Vom oferi abonamente la farmacie tuturor membrilor PNȚ care votează cu PDL”, a adăugat acesta.
Elena Udrea a declarat, în exclusivitate pentru Academia Cațavencu, că toate ședințele dintre liderii PDL și PNȚCD vor avea loc la Muzeul Antipa la secțiunea „Animale fosilizate”, din simplul motiv că unii membri PNȚCD nu pot părăsi incinta muzeului.