După ce l-au împușcat pe Ceaușescu, fiindcă era zgârcit și dădea doar câte o sută de lei studenților, comuniștii din rândul doi care s-au succedat la putere din 1990 încoace s-au arătat mult mai darnici. Ei au împărțit cu voioșie boborului zahăr, ulei, bere la pet, fasole, țuică de pufoaică, găleți și tigăi. Anul acesta însă, pentru a face diferența, PSD va lansa o ofertă electorală de nerefuzat: va dărui electoratului multă carne. Vă veți întreba, desigur, de unde mai mare PSD atâta carne, în condițiile în care majoritatea liderilor partidului ori sunt pe cale să ajungă la pușcărie, ori au ajuns deja, iar acolo carnea e strict condiționată de numărul partenerilor de celulă. Ei bine, iată că, fiind partid de descurcăreți, PSD a găsit soluția: a făcut rost de carne mulțumită inegalabilului său președinte, tovarășul Liviu Dragnea.
Precum bine se știe, acesta a propus mărirea amenzilor pentru cei care jignesc porcii pe Facebook, comparându-i cu politicienii. Măsura a declanșat o furtună nemaivăzută în mediul virtual, aseară mii de români luând cu asalt pagina de Facebook a politicianului Dragnea spre a-și transmite urările de bine. De asemenea, pagina de Wikipedia dedicată lui Dragnea a fost modificată, astfel încât orice internaut străin să știe că Dragnea este ”un inginer român pedofil și zoofil, care învie morții o dată la patru ani și îi trimite la vot”.
”S-a primit enorm de multă carne la ultima postare a domnului Dragnea, a recunoscut un membru al staffului PSD. Suntem bulversați, am stocat-o în toate frigiderele de partid, mulți dintre noi au dus-o și acasă, ba am închiriat chiar și niște TIR-uri frigotehnice. Ne rugăm să reziste până la alegeri, când o vom distribui electoratului nostru fidel, care până acum a primit de la noi numai zahăr și ulei. Sperăm să aprecieze gestul și să ne voteze iar. Și dacă n-o rezista, nu e nicio problemă, o să propună domnul Dragnea să se închidă de tot Facebook-ul ăsta, că e unealtă capitalistă, și o să avem și mai multă carne”.