Cu ocazia interceptării unui import ilegal de vreo 300 de tone de deșeuri (la care ne vom referi într-un articol viitor) ministresa mediului Palmer Pașca ne-a anunțat fără menajamente că intenționează să ne ia la numărat sacii de gunoi. Nu de alta, zice ministresa importată din USA, dar românul nu prea plătește pentru gunoi și aruncă la tomberon toate tâmpeniile. Gândirea de Pașcani a doamnei ministrese se află la baza unei noi filozofii în materie de gestionare a deșeurilor. Împachetată de guzganii din minister, Palmer a girat o variantă de modificare a legii 211/2011 privind regimul deșeurilor potrivit căreia gunoierii ne vor număra sacii pe care-i aruncăm la tomberon. Iată ce a priceput doamna din această chestiune spinoasă:
"În clipa de față cetățenii aruncă amestecat. Se amestecă plastic, cu hârtie, cu gunoi menajer. Noi vrem să-i ajutăm pe cetățeni — prin aceste instrumente — să colecteze selectiv. Noi, ca minister, facem cadrul legal. Depinde de autoritățile locale să constituie infrastructura și de salubriști, respectiv saci, dacă se merge pe saci, în alte țări se merge pe o etichetă, ziua în care să se colecteze. (nr. ce dracu o fi vrut să spună, nu știm!…) Pe cetățean îl va costa mai puțin să colecteze selectiv. Dacă le amesteci, te costă mai mult. Tu, în mod normal, ar trebui să nu mai plătești nimic pentru partea pe care ai colectat-o selectiv, partea reciclabilă. Atunci, tu, dacă nu mai plătești nimic pentru hârtie, plastic, toată cantitatea de deșeu menajer se reduce".
"Lucrăm acum la Legea 211 pentru a introduce acest principiu pentru că, în baza acestuia, noi vrem de fapt să stimulăm cetățenii să colecteze selectiv acasă și să se depună mai puțin deșeu în final la groapa de gunoi. Colectând selectiv, noi, practic, vrem să valorificăm ce este bun din deșeu. Sunt tot felul de variante de lucru. Este și varianta în care sunt niște saci cu un anumit volum și atunci știm exact: 10 litri, 20 de litri, 60 de litri. Este standard dacă se merge pe varianta saci". Presupunem, de dragul discuției, că nu doamna ministru a cuvântat tembel, ci că a fost citată din burtă de Agerpres, sursa de unde am luat noi aceste citate. Mergând însă la fondul cauzei, constatăm că nu doar formularea discursului este nefericită, ci și logica lui.
Dacă ar fi citit legea pe care vrea s-o modifice, ministresa Palmer ar fi înțeles că nu de reglementari ducem lipsă, ci de monitorizarea aplicării respectivelor reglementări. Colectarea selectivă despre care vorbește cu cuvintele ei domnița ministru este obligatorie în România de vreo 5 ani. Și tot de vreo 5 ani nimeni nu verifică respectarea acestei prevederi. Dacă Garda de Mediu ar fi fost o instituție publică și nu s-ar confunda cu gașca de șpăgari și incompetenți aciuați la conducerea ei, operatorii de salubrizare ar fi încasat amenzi până ar fi stat ploaia pentru că nu respectă legea. La fel și primăriile, care au organizat licitații trucate, bazate pe caiete de sarcini neconforme cu legea. Așa s-a ajuns ca la 5 ani de la decretarea colectării selective ca fiind obligatorie, România să aibă un procent de reciclare de sub 2%. Adică infim față de obligația de 50% pe care ne-am asumat să o atingem până în 2020. Această performanță negativă va atrage amenzi de 200.000 de euro pe zi de întîrziere pe care le vom plăti ca băieții, că ne permitem să avem tâmpiți la conducerea patriei.
Ceea ce nu pricepe doamna Palmer este că simpla colectare selectivă nu diminuază cantitatea de gunoi care ajunge la groapă. Este necesară o reciclare completă a deșeurilor iar asta presupune investiții complexe și un proiect coerent. Există mai multe soluții tehnice pentru atingerea obiectivului de reciclare dar doamna vorbește de număratul sacilor din tomberon. Că atât pricepe!
Fracția reciclabilă (plastic, hîrtie/carton, sticlă, metal) ar trebui cumpărată de producători/comercianți de la cetățeni. Asta pentru că cetățeanul cumpărător plătește contravaloarea amblajalui atunci când achiziționează produsul. În mediul urban este practic imposibil să colectezi selectiv aceste fracții căci nu se poate monitoriza respectarea principiului de către utilizatorii sistemului de salubrizare. Este relevant faptul că și în localitățile în care gunoiul se colectează selectiv pe 2-3 fracții, operatorii serviciului de salubrizare amestecă deșeurile care ajung în depozite gata mixate. În locul acestui sistem simplu, prin care măcar PET-ul, sticla și metalul (cutiile de aluminiu) să fie colectate contra cost de producători și comercianți, statul a inventat așa numite OTR-uri, organizații de transfer de responsabilitate, care au generat un tun de peste 56 de milioane de euro în dauna Fondului de Mediu. Este vorba despre scandalul ambalajelor declanșat la începutul acestui an, scandal care a avut în prim plan OTR-uri înființate special de lanțurile de magazine și marii producători de bere și băuturi răcoritoare. În loc să plătească 2 lei/kg de ambalaj introdus în piață, șmecherii de la multinaționale au transferat obligația la o fracție de preț acestor OTR-uri pe care tot ei le-au înființat. La rândul lor acestea au încheiat contracte fictive cu reciclatorii iar statul a încasat praful de pe tobă și OTR-UL profiturile. Deșeurile, pe care nimeni nu le colecta selectiv, au ajuns la depozite unde zac și acum depozitate sub formă de munți.
În materie de deșeuri biodegradabile (fracția umedă din gunoiul menajer, gunoiul de grajd sau deșeurile vegetale) lucrurile sunt și mai complicate. Deși legea obligă primăriile să composteze aceste deșeuri, majoritatea orașelor și comunelor nu au astfel de platforme de compost. Sau dacă le au, acestea sunt grămezi neordonate de gunoi amestecat care se degradează lent în ani de zile și care poluează solul prin infiltrațiile de nitriți și nitrați. În principiu, acest tip de deșeuri reprezintă cam 70% din gunoiul generat în România. Nici aici ministresa Palmer n-ar idei. În țările dezvoltate, circa 20-25% din aceste deșeuri se transformă și biogaz și electricitate. Metoda este complexă, utilajele scumpe și necesită nivel mare de calificare al operatorului. O soluție la îndemână pentru noi ar fi compostarea în stații de compost și vânzarea produsului către agricultură. Dar și aici ne lovim de colegii din guvern ai doamnei Palmer, care refuză să adopte o lege pentru protecția solului. O astfel de lege ar trebui să oblige agricultorii să fertilizeze solurile cu îngrășământ organic (compost), ceea ce ar conduce la apariția unei piețe a copostului. În prezent România nu are o uzină de compost, cantitățile utilizate pentru legumicultură, de exemplu, fiind importate din Ungaria. Tentativele de compostare a deșeurilor sunt firave și nu sunt încurajate în nici un fel de stat, prin reglementeri adecvate.
În loc să ne numere sacii și să ne crească taxele de salubrizare, doamna Palmer ar trebui să se aplece asupra modului în care statul imbecil a gândit legislația în domeniu. S-au finanțat cu sute de milioane de euro depozite de gunoi ecologice care acum sunt în faliment. Și pentru care acum introducem suprataxare, ca să le desființăm. S-au plătit de la Fondul de Mediu zeci de milioane de euro pentru incineratoare care produc doar noxe. Nimeni n-a monitorizat aceste investiții pentru că deverul era mare iar șpăgile pe măsură. Așa că în loc să facem bani din gunoaie, plătim taxe de salubrizare aberante. Da, suntem sufocați de deșeuri. Dar ce ne facem cu deșeurile legislative din tomberoanele guvernului? P-astea cine să le recicleze și cum?
