AcasăPoliticMRU și Neamțu, sau despre Forța Cinică

MRU și Neamțu, sau despre Forța Cinică

După ce s-au luptat îndelung cu zmeii din USL, Mihai-Răzvan Ungureanu și Mihail Neamțu, acești Prâslea cel Voinic și Greuceanu ai Dreptei românești, s-au luat, și ei, la luptă dreaptă. Așadar, la nici câteva zile de la momentul în care noua alianță ARD s-a format, deja apar fricțiuni, de zici că ne-am întors la alegerile prezidențiale din 2000, când pe fondul șuturilor în testicule pe care și le dădeau cei care erau mai la Dreapta ne-am procopsit în turul secund cu Vadim și Ilici. Mă rog, asta e o altă poveste.

Deci, să recapitulăm puțin. MRU și-a tras și el un partid, Forța Civică pe numele lui. Și, ca omul pragmatic, a și atras niște băieți care practică cea mai veche meserie din lume pe scena politică. Chestia asta nu trebuie să surprindă pe nimeni, că doar știm cu toții ce e politica, nu? Bun, acum, nu mai departe de duminică, 9 septembrie, Mihail Neamțu i-a și tras o scatoalcă lui MRU. Iată ce zice fondatorul Noii Republici pe pagina lui de Facebook: „Liga cinică a traseiștilor nu entuziasmează pe nimeni”.

La o primă vedere omul are dreptate, nu? Păi cum revoluționezi tu Dreapta politică din România cu alde Bazac, fostul ministru al Sănătății din partea PSD din 2009? Păi nu o prea revoluționezi, asta așa e, pragmatismul acesta politic pe care MRU îl practică e departe de figura de sfânt pe care o parte a mass-mediei i-a construit-o ultimului prim-ministru al guvernării PDL. Pe de altă parte, nici Neamțu nu ar trebui să stea liniștit în șoșonii lui și ar trebui să dea volumul puțin mai încet. Independent de gloriosul său trecut legionar, atunci când voia și el să facă România să strălucească precum Soarele de pe cer, el va candida la parlamentarele de anul acesta, cel mai probabil, din fieful lui Falcă de la Arad. Omul cu care are o relație simbiotică de ceva vreme, primar pe care liderul NR l-a transformat într-un soi de mecena politic. Și să nu-mi spună mie cineva că Mihail Neamțu va candida din acel colegiu pentru că, brusc, arădenii au devenit partizani ai noului tip de republicanism cu care el se laudă.

Una peste alta, am și eu o dorință, foarte mică, pentru orice candidat care va veni din partea Dreptei. Domnilor, m-am săturat de poveștile astea cu principii, cu care tot inundați spațiul public. Astea sunt apă de ploaie. Eu vreau o chestie foarte simplă: un om care să candideze, care să recunoască faptul că va fura, pentru că asta e în logica instituțională a fenomenului, dar măcar să spună că o să fure mai puțin decât ceilalți. Ne asumăm că cei din politică ne-o vor trage, indiferent de unde vin, doar că ne-am săturat să purtăm prezervative duble.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare