După ce au rezolvat toate problemele din această țărișoară, parlamentarii grupați sub fustele Alinei Gorghiu au atacat frontal rafturile marilor lanțuri de magazine pe care le vor doldora cu produse românești de tip varză prospătă, viezure preaambalat sau barză refrigerată. Așa s-a născut o lege foarte bună dar de prostă calitate, care în loc să arbitreze piața o sufocă printr-o reglementare de tip sovietic. Ideea creață a parlamentarilor impune hypermarket-urilor să aloce 51% din suprafețele de expunere produselor prospete de pe lanțul scurt de aprovizionare.
Cum lanțul ăsta scurt nu se referă la zonă, ci la numărul de intermediari care bișnițăresc produsele în drumul lor spre raft este de așteptat ca actul copulativo-normativ prin care parlamentarii au vrut să fută capitaliștii veroși să fie doar o nefericită auto-felație. Parșivi dar proști făcuți grămadă, inițiatorii au explicat că în spatele sintagmei „lanț scurt de aprovizionare” se ascunde intenția de a obliga magazinele cu cifră de afaceri de peste 2 milioane de euro anual să aducă în galantare roșia românească dodolață cu origine olandeză, la fel de plină de rahat ca suratele ei importante din Europa. Adică să încalce legislația privind concurența în fapt, fără ca tanti Merkel să se prindă.
Că legea e făcută de tâmpiți gen Nini Săpunaru o demonstrează expunerea de motive care a stat la baza legii și care sună ca o compunere făcută de un cretin picat la BAC : ”Astfel, se va stimula producția, se vor putea crea noi locuri de muncă, vor crește încasările la buget și cetățeanul va ști că va găsi tot timpul în hipermarket, de exemplu, un măr românesc și nu doar aduse din import, etc.” Ideile generoase sunt exprimate cu puținele lui cuvinte de către senatorul Oliviu Liviu Donțu, din care am și citat. Și mai cităm, căci imbecilul este unul de colecție din pixul căruia ies perle de logică excepționale: „Cota de 51% este gândită pentru a nu se putea considera prezentul demers ca fiind o imixtiune în inițiativa privată, în dreptul întreprinzătorilor particulari de a dispune de propria politică de marketing și de aprovizionare a magazinelor sale. Derogarea introdusă ține cont de specificul de climă al țării noastre, de faptul că în acele luni nu se mai recoltează legume și fructe proaspete de pe camp, ci doar din sere, precum și de unul din scopurile acestor magazine, respectiv acela de a asigura continuitate în aprovizionarea populației”. Ce păcat că nu putem da o lege prin care asemenea specimene să nu aibă dreptul de a alege și de a fi alese!
Această lege este exemplu de politică debilă, în care statul se amestecă cu reglementare în piața liberă în încercarea generoasă de a oferi o gură de aer fermierilor români. Asistați de stat precum defavorizații, agricultorii din Europa nu se bat în performanțe economice ci se întrec în a produce mâncare ieftină, proastă, pe alocuri otrăvitoare și cât mai multă. Câtă vreme fermierul român va primi jumătate din pomana bugetară a unui fermier francez, competiția este inegală. Indiferent de intenția (ne)legiutorilor, legile nescrise ale pieței libere vor duce lucrurile acolo unde ele funcționează natural.
Partea bună a cestei legi este aceea că scoate din ecuație taxele aberante percepute de retaileri și scurtează decontările, obligând baronii hypermarketurilor să plătească la 7 zile produsele prospete și nu la 90 de zile cum se întîmplă acum. De restul mai discutăm după ce guvernul va elabora o HG cu clarificări, fără de care legea inițiată de liberalii de baltă rămâne o tîmpenie comunistoidă.
Legarea hypermarketului de glie și a producătorului de raft cu lanțul scurt de aprovizionare este, în sine un nonsens într-o piață ce se presupune că este liberă. Produsul proaspăt românesc se găsește din belșug în piețele stăpânite de bișnițari pe care autoritățile sunt incapabile să-i stârpească. Viața a demonstrat că, ori de câte ori guvernul a încercat să interfereze prin interdicții și condiționări într-o piață liberă n-a reușit să provoacedecât dezechilibre și catastrofe. În Venezuela se consumă șobolani tocmai pentru că guvernul a decis să își bage nasul în oala antreprenorilor. Încercând să ajute câteva sute de hîrciogi agricoli întreținuți din buzunarele tuturor, statul reprezentat de baronii PNL nu face altceva decât să creeze o castă de paraziți care stau cu curul pe milioane de euro și care nu creează nici un fel dedezvoltare în jurul lor.
Mult mai logic ar fi fost ca statul să încurajeze cu reglementări favorabile aparția unor piețe țărănești libere care să concureze puternic hypermarketurile și mâncarea de polistiren expandat pe care acestea o vând. Ar fi ajutat astfel mii de țărani care produc pe pogonul din curte și care n-au unde să-și vândă marfa. Răspunsul la magazinele corporațiilor nu este aprovizionarea lor, ci încurajarea competiției împotriva lor. Dar cum să faci asta când ăia care fac legi au mintea-n într-un dovleac de pe lanțul scurt de aprovizionare?
