Moșul proaspăt de la Palatul Victoria le aduce românilor, începând cu 1 ianuarie, o ditamai creștere a prețului energiei electrice pentru populaţie, care se va scumpi cu procente între 13 și 26 la sută, pe motiv că piața din România va deveni complet liberalizată.
Vom afla, bineînţeles, că de data asta se întâmplă din vina exclusivă a Moşului de la Cotroceni, sabotorul de serviciu al Guvernului şi al nivelului de trai al poporului. Ca să fim corecţi până la capăt, scumpirile nici nu sunt aşa de spectaculoase şi vor avea un impact neglijabil asupra veniturilor reprezentative; de exemplu – luăm la întâmplare – cel al parlamentarilor. Oricum, în cazul menţionat s-au luat măsuri anticipatorii de atenuare a şocului; iar pentru cei cu salariul minim a fost alocată o creştere spectaculoasă, între 40 și 70 de lei, adică fix cam cât i-ar arde la buzunar pe români creșterea lunară a facturii de energie electrică.
Totuși, cum la noi omătul se amână după 1 ianuarie, la fel se va întâmpla și cu efectul bulgărelui de zăpada numit ”scumpirea de curent”. Cel mai mişto o să fie pentru obedienţii sistemului centralizat de încălzire, preţul gigacaloriei completând minunat valul îngheţului la portofel. Când vin alegerile locale, candidaţii umblă cu planuri de restructurare în mâini şi în care poate vedea tot electorul prost cum CET-urile vor fi strânse de ouăle lor de aur pentru managerii numiţi pe clientelism famigliar. Şi cum preţăluirea căldurii o va lua vertiginos la vale, în uralele consumatorilor casnici. După climaxul urnelor, organismul social se destinde brusc, atât al votanţilor cât, mai ales, al primarilor (re)înscăunaţi. Restructurarea pleacă şi ea, împreună cu aleşii, prin ţările calde, mulţumindu-se să revină în iarnă, pentru a dilata încă o dată cu dărnicie costurile. Procesul se repetă ciclic, politicienii nepărând altceva decât nişte trimişi speciali pe Pământ, însărcinaţi cu ridicarea la ceruri a scumpetei numite nivelul nostru de trai.
De ce nu se schimbă nimic într-un ritual atât de bine pus la punct? Păi, zic eu fără să dau cu paru’, atât timp cât vajnicii alegători vor fi convinşi că ţuica şi fasolea primite gratis în campanii le ţin de foame şi, evident, sete patru ani, şansele schimbării sunt egale cu acelea pe care le are Bianca Drăgușanu în aprofundarea dilemei lui Protagoras. Aşa că să ne fie de bine şi ţuica şi fasolea şi clasa de şmecheraşi a căror “acţiune politică” se lasă doar cu gol în buzunarele noastre şi umflături indecente în ale lor.
La anul şi la mulţi ani, cum îi place românului care a uitat să umble cu pluguşorul, preferând vicleimul ălora de îl pun capră şi îl sorcovesc cu preţurile porceşti imediat după ciorba de potroace. Mânaţi, măi!
