Faptele vorbeşte, cum ar spune Vanghelie Internaţionalul: Mircea Geoană, ilustrul pro-european ot Dăbuleni, fost ministru de Externe, fost ambasador la Washington, fost preş., vicepreş. şi mochetă de pus pe jos în PSD, are o revelaţie şi declamă: „Nu putem fi urecheatul de serviciu al Europei”.
Pe Gyorgy Frunda, ungurianul care, în calitate de şef al delegaţiei române la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, afirma că-l cam doare la başcheţi de România şi că ar trebui să renunţăm la sintagma de „stat naţional”, îl loveşte, la fel de brusc, românismul şi zbiară vadimeşte: „Nu suntem colonie, prea ne priveşte de sus Unchiul Sam”.
În fine, Victor Viorel, negrişorul gata să cremuiască pantofii oricărui lider străin de mâna a şaptea venit la Bucureşti, prinde glas şi, după ce la Washington mai avea puţin şi servea el şampania, în locul chelnerilor, devine dintr-o dată băţos şi refuză categoric s-o întâlnească pe tiza lui, Victoria Nuland, trimisă de yankei cu firman ferm în privinţa justiţiei.
Comportamentul lui Ponta n-ar trebui să ne mire. În povestea asta cu prostănaci, patrioţi de duminică şi revizori trimişi în control de la Centru, Victor Viorel devine şi el un gogoman gogolian. El e elevul care se jură să-i sară lui dioptriile de nu şi-a scris temele, dar i le-a mâncat pisica. E chiulangiul care ronţăie cretă ca să facă febră şi, astfel, să nu mai dea ochii cu profa de mate. E un veşnic habarnist jumanfişist, un adult cu minte de copil, care crede că, dacă se-ascunde după degetul mijlociu arătat Occidentului, Occidentul n-o să-l mai vadă cât e de mincinos, de pervers şi de laş.
E greu de crezut că programul lui Ponta a fost, cum încearcă Corlăţean să ne aburească, atât de încărcat încât n-a avut timp s-o mai vadă şi pe madam Nuland. Premierul se scula mai devreme, nu mai stătea să-i dea indicaţii preţioase bonei filipineze în ziua aia, renunţa la antrenamentul de baschet, nu se mai poza pe Facebook cu Burebista, Maria Ciobanu, Darth Vader şi Gică Petrescu şi tot îşi găsea, acolo, juma de oră să se vadă şi cu americanca. Dar n-a vrut. Şi nu neapărat pentru că i-a fost frică, ci pentru că doreşte să se înfăţişeze pulimii ca un domnitor patriot şi neatârnache, exact ca idolul lui, Nicolae Ceauşescu.
Fără să aibă nici viclenia ţărănească a lui Nea Nicu, nici contextul de atunci, Ponta îşi imaginează că poate să dea cu flit Washingtonului, cum dădea Ceauşescu Moscovei. Ponta vrea să arate viilor şi morţilor care vor vota anul ăsta, în decembrie, un nou preşedinte, că nu guralivul Antonescu e deţinătorul patriotismului absolut, ci el însuşi. Vrea să demonstreze că e şmecher, că e ciumeg, că nu-i dictează occidentalii lui, la el în ţară, cum se face justiţia, ci el singur decide ce e drept şi ce e băsist.
Aşa cum ieri Pauker, Luca şi cu Dej băgau frica în burgheji, aşa şi azi Ponta şi ai lui lachei bagă spaima în yankei. Singura problemă e că, de data asta, yankeii nu mai sunt „agresor american, căde-ţi-ar bomba-n ocean”, ci ne sunt aliaţi strategici, sunt cu noi, în aceeaşi barcă. Iar partea mai nasoală e că, dacă americanii se supără, într-un final, pe noi şi ne dau jos din barcă, oferindu-ne, eufemistic vorbind, tot degetul mijlociu, efectele s-ar putea să le resimtă nu doar inconştientul de Ponta, ci şi noi toţi, chiar dacă am stat cu gura închisă. Sau poate tocmai de-aia.
Exclusiv online
