Anunțul pe care îl aștepta întreaga clasă politică de pe Dâmbovița a fost făcut.
Este o decizie pe care fostele soții ale lui Călin Popescu Tăriceanu o cunoașteau de foarte multă vreme, dar pe care nu au oferit-o publicului.
După mult timp de așteptare, Călin Popescu Tăriceanu și Victor Viorel Ponta și-au unit destinele, au fuzionat.
Evenimentul urmează să fie celebrat, ca în povești, timp de patru ani, în Palatul Parlamentului, imediat după alegerile din luna decembrie.
Singurul care a ezitat să accepte invitația la marea petrecere și care a fost extrem de emoționat la aflarea veștii a fost președintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu.
Liderul social-democrat trăiește o mare dezamăgire, el curtându-l de mult pe Victor Ponta, dar fiind mereu refuzat de președintele Pro România.