De la o vreme, cele două capete luminate – unul de propria chelie, celălalt de licărul propriilor ochelari – care conduc ţara asta, anume preşedintele şi premierul, se înţeleg de minune. „Securistul” şi „mafiotul” a devenit „un preşedinte responsabil”, iar „maimuţica” s-a transformat într-un „pisic” simpatic, care bea tot lăpticul şi face doar la rigolă. Cum de s-a ajuns aici e un lung prilej de vorbe şi de ipoteze pentru toţi oamenii cu scaun la cap din ţara asta. Să fi băut, oare, Băsescu şi Ponta din vreun filtru magic, à la Tristan&Isolda, filtru care i-a făcut să se îndrăgostească până peste cap unul de celălalt? Sau explicaţia să fie una mai lumească?
Întrebarea asta m-a frământat şi pe mine, mai ales că, în ultima vreme, n-a trecut zi ca amorezii să nu-şi trimită bezele peste gardurile palatelor de reşedinţă. Toate neînţelegerile din trecut s-au topit ca un fum. Toate ironiile, glumiţele, mârlăniile au fost şterse cu buretele coabitării, un burete gros şi poros care înghite singur mai multe decât pot înghiţi 19 milioane de români. Şi am asistat la suciri aşa de bizare, mai ales din partea preşedintelui, încât m-am şi întrebat dacă nenea Iancu Caragiale n-o fi avut vreo premoniţie când a scris „Cănuţă – om sucit”, chit că Băsescu preferă paharul şi nu cana.
Procurori care au făcut carieră sub minunatul regim al Împăratului Însuşi Năstase Unicul, spălând de păcate şi infracţiuni toţi penalii care le-au trecut prin mână, au devenit, brusc, în gura preşedintelui, din băieţi frumoşi şi mirosind a Dior, dar incompetenţi, simboluri ale competenţei. Oameni despre care Băsescu mai că nu jura că-şi taie mâna dreaptă decât să le semneze numirea în funcţii vor fi acum instalaţi cu pompă, pe principiul consacrat „demisionez în cinci minute”, de preşedintele Răzgândescu.
Iar asta cu procurorii n-a fost nimic. Când am auzit că preşedintele i-a cedat, respectuos, premierului scaunul României la Consiliul European de pe 22 mai, chiar am crezut că n-aud bine! Adică după ce anul trecut mai aveau puţin şi-şi băgau unul altuia bombe cu ceas în avion, ca să se împiedice să ajungă la Bruxelles, dintr-odată intransigentul Băsescu, cel mereu în luptă cu hoţia, corupţia şi impostura dottorilor, lasă de la el şi-l trimite pe Ponta la CE, ca să nu mai rămâie acest Goe răzgâiat corijent şi anul acesta?
Tocmai ce mă frământam eu mai mult să aflu ce epifanie i s-o fi arătat lui Băse în gheaţa din whisky, de l-a putut transforma în halul ăsta, când răspunsul a venit chiar din gura lui: a contat extrem de mult răzgândirea lui Ponta în privinţa gazelor de şist. Atunci mi s-a luminat mintea ca de o revelaţie. Deci asta era! Ponta a fost hoţ, plagiator, maimuţoi tras de sfori de tripleta Iliescu-Voiculescu-Năstase doar câtă vreme s-a opus băieţilor de la Chevron.
Acum, după ce l-a convins domnul Clark că, uneori, soarele poate răsări şi dinspre apus, Ponta a devenit, brusc, fiul risipitor întors la casa tatălui său din Mihăileanu. De acum înainte, Băsescu poate dormi liniştit: nimeni n-o să-l mai suspende, nimeni n-o să-i mai tulbure mandatul, de vreme ce atât el, cât şi Ponta au pupat piaţa dependenţei, aplecându-se cum şi cât trebuie în faţa Marelui Licurici. Cu justiţia a rezolvat-o, cu Ioropa aşijderea şi pare să nu-i pese că, dacă faci trocuri, rişti să ajungi în troaca istoriei.
Am citit, zilele astea, o carte despre ultimul împărat bizantin, Constantin Dragases, care a preferat să moară apărând Bizanţul contra turcilor, decât să accepte un principat onorific şi să trăiască. Şi abia după ce am terminat-o de citit şi am aflat noile isprăvi ale lui Răzgândescu, mi-am dat seama de ce împăraţii mor în picioare, iar preşedinţii sfârşesc în genunchi.
Exclusiv online
