După asaltul întregului sistem, timp de trei ani de zile, asupra PSD, cu luluţe şi alte vrăbiuţe, de la ameninţări, la încătuşări propriu-zise, Zeus a predicat: “Reformaţi-vă!”
Cum se traduce mesajul său împăciuitorist, după ce a şters pe jos cu candidatul Viorica Dăncilă?
Dacă din Faptele Apostolilor cunoaştem în ce context a propăvăduit Petru: ”Pocăiţi-vă!”, pentru ca “fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh,” “Reformaţi-vă!”, în versiune laică, nu e decât traducerea lui “predaţi-vă!”
Mesajul biblic se interpretează simplu: părăsiţi lumea veche şi intraţi în lumea nouă. Cel politic, închinaţi-vă, dacă nu vreţi să poftiţi la Beciul Domnesc!
Puţină lume înţelege ce rol a avut Iohannis şi de ce a cerut adversarului să se reformeze. Valeriu Stoica, fost preşedinte al PNL, avea o vorbă: ”cel mai bun adversar e adversarul mort.”
În politica ţărilor civilizate, adversarul nu-ţi cere nici să te reformezi, nici să te pocăieşti, pentru că politica nu are nicio legătură cu biserica sau cu iertarea, e o acţiune democratică în a fi în acord că există un dezacord.
Cel ce s-a autodefinit drept politruc crede că a fi adversar politic e o greşeală gravă, nu o acţiune normală de competiţie.
În spatele agresiunilor repetate şi concertate asupra PSD stă un aparat mult mai puternic decât o administraţie prezidenţială.
“Corupţia ucide” nu e un meteor pe bolta unei ţări. A fost precedată de “Mani pulite” în Italia anilor ’90. “ Aşa cum recunoştea şi ambasadorul american Reginard Bartholomew pe patul de moarte, legăturile dintre Departamentul de Stat şi procurorii care arestau politicieni pe bandă rulantă, prin intermediul consulului din Milano, erau strânse şi bine coordonate. În final, s-a obţinut ce s-a dorit: distrugerea partidelor tradiţionale şi ascensiunea celor noi, controlabile. Aşa a apărut steaua lui Berlusconi, că doar nu credeţi că Italia a fost aşa de uşor de sedus de către un Don Juan politic. Masele au trebuit să se lase seduse, o perioadă. Numai că Departamentul de Stat s-a retras din treburile publice din Italia. A rămas, în schimb, foarte viu şi bine reprezentat la Bucureşti. Serviciile de la Bucureşti i s-au predat la cheie.
Dar de ce mult aşteptatul Unchi Sam se poartă aşa? În primul rând că i se permite. Niciunde în Estul Europei nu are atâtea reţele de supuşi şi atât de influenţi. Ce-l incită? Resursele umane şi naturale, dar şi poziţia geo-strategică. Nu-şi permite să slăbească laţul. Rusia e prea aproape. Turcia rebelă e la două zboruri de drone distanţă. Păi şi atunci? E nevoie de un establishment cuminte, format din 2-3 partide care să se rotească, precum ringhişpilul din satele nemţeşti în zile de chirvai.
Şi pentru că parteneriatul trebuia să aibă un nume de scenă s-a inventat un personaj politic, demn de a fi vârful lăncii cu otrava globalismului, în loc de cruce prihănitoare.
Cum se traduce deci reformarea?
Niciun partid, asemenea vreunui nepot, nu se cuminţeşte că aşa vrea Unchiul cel Mare. Şi atunci Unchiul prea îndepărtat a ales arborigeni politici. Aceştia sunt însărcinaţi să scoată cenuşa din cuptor şi tot ei au voie să se lăfăie pe vătrai, precum pisicile birmaneze.
E un joc aici.
Reformarea PSD, dintr-un unghi de vedere, înseamnă un simplu drum peste un pod situat la ieşirea din Bucureşti spre Otopeni.
Ori maşina politică se turează cu carburant ales de beneficiarii politicilor publice, ori dispare.
Dacă stă cuminte şi e ascultătoare, poate toarce lângă sobă şi aştepta momentul când e iar distribuită în rol de primadonă a şoselelor politice. Adică de starter într-un moment de slabă luminaţie.
Sistemul e extrem de puternic în România. Cine i se împotriveşte dispare. În Italia lui “Mani pulite” nu au fost arestaţi preşedinţi de partid, ci doar reţinuţi o noapte sau două, aşa doar pentru a li se arăta băţul lui Moş Nicolae.
Revenind la calea ascultătoare, PSD are de ales între stânga DN-ului spre Otopeni sau spre dreapta pădurii. Fie unul sau altul fi-vor ascultători şi degrabă săritori la legile poftite şi la cedarea resurselor pe nimic.
Aşa se înţelege reforma. Te predai sau nu te predai.
Sigur că nu în ultimul rând mai contează şi electoratul. Dacă acesta e sătul de politici dictate, iar universul său de viaţă nu înregistrează coeficienţi de prosperitate nu mai votează.
O treime dintre români au votat cu Viorica Dăncilă pentru că părea mai apropiată de ţară, de talpa ţării.
Eu cred că ce-i sperie cel mai tare pe păpuşarii, despre care am tot vorbit, e suveranismul şi conservatorismul unei părţi din populaţie. Sunt dispuşi oricând să scoată din pălărie un lider nou, doar să nu le scape de sub control acea parte din societate.
O reformă reală şi fructuoasă pentru PSD e cea fără obedienţe şi vătraiuri date de la Unitate şi cu un proiect substanţial de ţară, fără populisme care au plictisit lumea. Vorba lui Mircea Badea: “o tot vedeam pe Zâna Măseluţă” cum vorbea despre programul de guvernare. Plicticoşii şi oamenii cumsecade nu sunt aleşi nici ca administratori de bloc.
Oamenii, în general, sunt seduşi de vise. Trebuie să ştii să le proiectezi visele şi de abia încolo să te aşezi în pat cu duşmanul. Dar e foarte greu în aceste răstimpuri să fii liber. Să te plimbi pe stradă doar cu gândurile tale şi cu persoanele iubite. Vă daţi seama că strategiile de succes nu se fac niciodată de servitori? Unde aţi văzut în lumea asta ca un câine în lesă să muşte pe cineva?
