Relu Fenechiu este, fără doar și poate, unul dintre cei mai penali miniștri din Guvernul Ponta. Și asta nu doar la figurat (apropo, e doar impresia mea, sau trenurile au început să întârzie chiar mai mult decât o făceau anul trecut?), ci și la propriu.
Pentru șmenozelile sale din dosarul Transformatorul până și Bruxelles-ul ne-a bătut obrazul că nu suntem foarte cușer să-l lăsam pe Transformerul nostru de Iași în Guvern dacă vrem și noi în lumea bună a Schengenului. În cazul în care ați uitat, Relu al nostru, mare demnitar cu ștaif venit de pe malurile Bahluiului taman pe cele al Dâmboviței să conducă Transporturile, a umblat acum zece ani cu cioara (a se citi transformatorul) vopsită și a tras în piept statul român cu un mizilic 7 milioane de lei. Până pe 4 iulie însă, când se vor susține pledoariile finale în dosar, domnul Fenechiu a venit și astăzi să dea cu subsemnatul la DNA într-un dosar în care un fost secretar de stat e acuzat de scurgere de informații. Ofuscat nevoie mare că instituțiile statului au găsit de cuviință să-l deranjeze de la programul uzual de frecat menta de la minister, Fenechiu a avut următoarele de declarat: „Mi se pare puţin deplasat (…), din poziţia unui ministru să fiu chemat la DNA să dau astfel de declaraţii. I-am spus şi domnului procuror, cred că se putea să facem acest lucru fără să fie chemat un demnitar la DNA”.
Carevasăzică, domnul Fenechiu trăiește cu impresia că în România demnitarul nu e un cetățean obișnuit, ci un fel de coroană a creației.
Demnitarul, fie că e ministru, secretar de stat ori parlamentar, nu ar trebui să fie deranjat cu mizilicuri de genul declarațiilor la DNA. Mai mult chiar, dacă s-ar putea, ar trebui să-i fie cerut să trimită o declarație pe Facebook ori, în cazuri extreme, pe mail. În rest, el trebuie tratat precum un mini-Dumnezeu. Sau, dacă vor ei mai mult, să-i privim ca pe niște satrapi, în fața cărora noi trebuie să facem plecăciuni, iar dacă vor asta de la noi, să le dăm și dreptul la prima noapte cu nevestele sau gagicile noastre. Pentru că de ce.
