E ora 9 dimineaţa, dar premierul Ponta încă mai picoteşte în pat. „Crin e sătul de muncă la ora asta, rânjeşte el, satisfăcut, cu ochii închişi. Ha, şi când te gândeşti că pe el îl ia lumea de puturos, în vreme ce despre mine fraierii cred că-s la guvern de la 7! Ce vrei, băi, floricică, istoria e nedreaptă, tu ca istoric ar fi trebuit să ştii asta…”, îşi spune în gând Victoraş. Din bucătărie se aude zdrăngănit de vase. „Mă, şi i-am zis Dacianei să le lase filipinezei, că iar le sparge smalţul şi abia am dat o pălărie de bani pe setul ăla de Dry-Cooker la care face reclamă Bahmuţanca! Ah, femeile astea, deloc nu te-nţelegi cu ele! Parc-ar fi Băsescu!”
În clipa în care gândul îl poartă la Băsescu, chipul premierului se schimonoseşte într-un rictus macabru. „A, apropo de Băsescu: trebuie neapărat să propunem, în noua Constituţie, schimbarea imnului. Versurile alea cu Traian mă scot din sărite. Bine că nu le-au mai cântat şi aseară, la lansarea programului USL, că-mi venea rău! Nu, trebuie să găsim ceva, să ne mai lase ăştia în pace… Că m-am şi săturat! Nu-l cântă Marcel Pavel, că de ce nu l-a cântat? Nu-l cântă Andra, că de ce nu l-a cântat? Nu-l cântă la mitingurile USL, iar vine o fătucă din asta de la televiziuni şi mă întreabă: da’ de ce nu s-a cântat strofa cu Traian? Uite de-a dreacu’ pielea pă mine, aşa, zău de nu-mi vine să-i spun… E clar, trebuie scos ăla din imn, că ne-aduce ghinion. Presimt că n-o să putem guverna şi nici pensiile nu le vom putea mări cu 5% dacă numele ăsta nenorocit rămâne acolo!”
Încă aţipit, premierul se strâmbă prin somn: „Dar cu cine să-l schimbăm? Că trebuie să punem ceva în loc, doar n-o să lăsăm versul în aer… Cu un nume, evident! Dar cu ce nume, să şi rimeze? Să punem Adrian? Hm, nu cred că e o idee prea bună. O să facă lumea paralela cu Năstase, şi ăla numai triumfător în luptă nu e, la ora asta pariez că freacă veceul din celulă cu periuţa… „Un nume de Motan?” Ei? Mişto ideea, nu? Ha! Ha! Mişto pe dracu’! Turnătorul ăla nici dacă pun în imn „un nume de Varan” tot nu mă iartă că l-am cam sărit la caşcaval, n-ai văzut ce-a început să mă toace la Antene? Nu, mai bine nu… Să pun Ioan? Nooo! Ca să zică Rus că încerc să-l perii, să nu mă mai sape pe la spate? Ori să creadă lumea că-i vreo aluzie la Iliescu? Mai bine nu Ioan, altceva! Emilian? Ăsta nu sună rău.
Hei, ia stai puţin! Emilian vine de la Emil, iar Emil vine de la Constantinescu. Cum naiba să spun că tristul ăsta a fost triumfător, când pe el l-a învins sistemul de nu s-a văzut? Ştiu, pun Roman, că şi ăsta e trist, da’ acum e la noi pe liste, deci merge! Stai puţin… Nu e bine: versul de dinainte se termină cu „sânge de roman”, ce fac, pun acum tot Roman, să zică deşteptul ăla de Lăzăroiu că n-avem soluţii nici măcar când e vorba de imn? Am putea pune Ştefan… Ei? Sună mişto! Ştefan cel Mare şi Sfânt, ne dăm bine şi cu PF Daniel, poate bagă şi el nişte moaşte în sălile de vot, la alegeri! Da’ la o adică n-aş vrea să spună profitorul ăla de Pinalti că de la el ne-am inspirat şi să câştige Udrea alegerile în Neamţ pe chestia asta! Tăiem Ştefan, nu e bine! Frate, ce dilemă… Să nu găsesc eu un nume!?”
Brusc, Ponta se ridică din pat şi, străfulgerat de o revelaţie, merge la masa de scris, ia un pix, o foaie albă şi aşterne pe ea, cu litere tremurătoare, cuvintele: „Triumfător în lupte, un nume de Salam”. „Gata, frăţâcă, rosteşte premierul, printre dinţi. Salam e numele ideal, mai ales că tot ne-am aliat acuma cu ţiganii. Îi mai tragem şi-un ritm de manea – o să vorbesc eu cu ăia de la Pro TV pentru asta – şi uite noul imn naţionall! Total reprezentantiv pentru România! Ei, să vezi acum cum ne votează lumea, când l-o auzi!”, râse, bucuros, Victoraş, după care îşi luă chipul de om politic serios şi strigă: „Daciano, mai vii, fată, azi cu sucul ăla de cătină?