DNA a scutit PNL de o înfrângere la scor în campania electorală și l-a scos din cărți pe Șică Orban. Chemat la o audiere la care bietul de el s-a dus ca mielul la tăiere, Ludovic a intrat cu eticheta de candidat și a ieșit ca inculpat într-un dosar cu aspect și miros de bombă fâsâită. Potrivit comunicatului de presă al DNA chitaristul liberal a produs 50.000 de euro pentru campania electorală de la un om de afaceri, care om de afaceri l-a dat în gât. Deși combinația pare beton, ceva nu se leagă.
Comunicatul de presă al DNA zice că…
„La data de 1 martie 2016, inculpatul Orban Ludovic, prim–vicepreședinte al unui partid, a contactat un om de afaceri pe care îl cunoștea, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2016, în care Orban Ludovic candidează la funcția de primar al municipiului București. Ulterior, la data de 20 martie 2016, cu ocazia unei noi întrevederi, inculpatul Orban Ludovic i-a pretins omului de afaceri suma de 50.000 euro în numerar, cu precizarea că va trebui să remită banii unor persoane pe care le-a menționat, cu funcții de decizie în cadrul a două posturi de televiziune, pentru a fi promovată imaginea candidatului. Inculpatul Orban Ludovic a precizat că are nevoie de suma solicitată în aproximativ una – două săptămâni. Omul de afaceri a acceptat să efectueze plata sumei de 50.000 euro în considerarea funcției de conducere pe care Orban Ludovic o deține în cadrul unui partid şi a potențialului de intervenție al acestuia în domenii de interes în afacerile controlate de acest om de afaceri”.
Foarte tare! Ce spune, deci, DNA? Că atât de cretin a fost Ludovic Orban încât s-a dat pe mâna unui amic căruia i-a cerut parale pentru campanie, asta în condițiile în care toată lumea știe că parchetarii sunt la vânătoare de capete. Mai mult, DNA susține că omul de afaceri i-a dat banii pentru că s-a gândit la potențialul de intervenție al bietului Șică în vederea obținerii de viitoare chiftele financiare. Adică, zice comunicatul, plătitorul chiar credea că Orban poate câștiga primăria și în acest context va putea să plaseze niște contracte pentru recuperarea „subvenției”. Teoria nu-i bună nici ca glumă, pentru că se vede din avion că potențialul electoral al lui Șică este egal cu cel al unei gloabe de căruță înscrisă la o cursă de trap. Este suficient să studiezi scorurile trubadurului la alegerile trecute ca să îți dai seama că pariul pe el era de-a dreptul perdant. Cât despre capacitatea inculpatului PNL de a influența ceva pe undeva ea este sublimă dar lipsește cu desăvârșire. Și atunci, despre ce manevră este vorba aici?
Lumea zice că Nelu Iordache ar fi omul…
pe care DNA l-a făcut poștă și apoi colaborator sub acoperire inclusiv în acest caz. Teoria are sens cu atât mai mult cu cât relația de amiciție dintre cei doi era de notorietate. Asta ar explica încrederea lui Șică în călăul său dar ar scoate pe tapet și prostia orbanului care, se pare, că nu știa ce știa tot satul, și anume că Iordache e sifon. O mică problemă se ridică la orizont în acest raționament și anume aceea că Iordache nu mai are nicio afacere. Cu o avere estimată la 150 de milioane de euro plus minus mălaiul confiscat de DNA după ce omul și-a tras avion din banii UE, Iordache se ocupă de consultanță tehnică pentru diverse firme. Blue Air a fost măritată în 2013, când tunarul se afla după gratii iar Romstrade a dat faliment. Omul susține că acum trage de fiare și i s-a aplecat de afaceri și că asta l-a făcut mai sănătos, inclusiv la cap. Dacă luăm în calcul acest nesemnificativ aspect nu putem să nu ne punem două întrebări:
– Știa Șică, în calitatea lui de prieten al lui Iordache, că fostul magnat e pe bară? De bună seamă că da.
– Dacă Iordache nu mai face afaceri, care-i șpilul pentru care i-ar fi dat bani lui Orban în afara amiciției care-i leagă?
Ehei, dragii moșului, pentru a răspunde la această întrebare trebuie să ne coborâm oleacă în mocirla istoriei recente. Să vedem așadar de ce ar fi putut Iordache să cotizeze la Orban.
În 2008, Șică a pus-o de-o golănie…
care a intrat în analele Ministerului Transporturilor. Într-o notă redactată de către Corpul de Control al premierului, inspectorii arată că Ludovic Orban, atunci ministru al Transporturilor, a fost cel care în 2008 a dispus executarea lucrărilor în sistem de credit-furnizor, respectiv pe baza unui împrumut contractat de constructor de la o instituție de credit, care să fie rambursat ulterior de Compania Națională de Autostrăzi şi Drumuri Naționale (CNADNR) cu plata unor costuri suplimentare de finanțare, ceea ce a generat o pagubă de 388,7 milioane lei. Premierul era Ponta iar frăția PNL-PSD se dusese pe apa sâmbetei fiind înlocuită cu o luptă de clasă fără scrupule. În noiembrie 2014 DNA a confirmat începerea urmăririi penale într-un dosar în care trei oficiali CNADR erau acuzați că ar fi plătit ilegal peste 20 de milioane de euro. Istoria acestui dosar este una încâlcită, în care s-au vehiculat sume amețitoare ca prejudicii în sauna statului românesc. Cert este că de dat socoteală au dat niște șeptari din CNADR plus Nelu Iordache. Iar peștii mari respectiv Șică Orban și Varjuan Vosganian au dispărut ca măgarii în ceață deși au semnat hotărârile de guvern prin care golănia a fost pusă la cale.
Tot în 2008 Academia Cațavencu dezvăluia…
combinația Orban – Iordache prin care pista aeroportului Băneasa a intrat în reparație cu un buget prognozat de 18 milioane de euro și a ieșit cu un deviz final de 64 de milioane de euro pentru numai 3 kilometri de asfalt turnat în valuri. Afacerea a tranzitat două guverne iar nota de plată finală a fost umflată sub atenta supraveghere a lui Șică, amicul intim al lui Iordache. Ulterior aeroportul a fost închis iar în judecată au ajuns tot niște șeptari de la aeroport, Orban fiind ocupat să se pupe pe gingii cu PSD-ul.
Bă, și-atunci venim și întrebăm
Ce mama dracului se întâmplă? Dacă Șică și Iordache sunt conectați într-un fel apoi în astfel de golănii sunt. Povestea cu cei 50.000 de euro este o banală fabulă despre cum un băiat cu mintea-n colțuri i-a cerut unui prieten niște mărunt pentru o plată informală către niște spălători de cadavre cu microfon. Nimic mai mult. Iar informatorul Neluțu, dacă a plătit, a plătit pentru ce a fost, nu pentru ce va fi. Două chestiuni rezultă din aceste amintiri care ne bântuie.
Prima este aceea că prezumțiile din comunicatul de presă al DNA sunt cel puțin naive, ca să nu spunem false. Pentru că Nelu Iordache nu mai este om de afaceri și nu avea ce influență să cumpere de la Orban prin sponsorizarea campaniei sale electorale.
Cea de-a doua este aceea că, dacă se dorea anchetarea lui Șică, aceasta trebuia să aibă loc în legătură cu marile tunuri comise în mandatul de ministru al inculpatului. A te lega de vrăjeala denumită finanțare nelegală a campaniei electorale și a invoca nu știu ce beneficii pe care și le-au tras (prin gură) cei doi amici este similar cu a frecționa piciorul de lemn al lui Prigoană cu o puturoasă frecție Diana. Iar putoarea în cazul de față vine de la amestecul discret al unor organe din ce în ce mai erecte într-o campanie electorală din în ce mai bleagă.
Articol apărut în Academia Caţavencu, nr. 6 (1205) – 18 aprilie-8 mai 2016
