AcasăPoliticTren atacat de Pieile Roșii

Tren atacat de Pieile Roșii

Social-democrații și liberalii din USL și-ar spăla păcatul originar (acela de a se fi născut, ca forță politică,  dintr-un  comunism rezidual) dacă și-ar folosi majoritatea parlamentară ca să voteze repede legi folositoare României. Dar ei se prevalează de această majoritate  ca să-și creeze avantaje lor înșiși. Multe din legile votate în Parlament  (ca și multe dintre ordonanțele de urgență ale Guvernului) servesc interesele lor.  Nu m-aș mira să aud într-o bună zi că s-a votat o lege pentru interzicerea cuvântului „plagiat“ în limba română. Sau o lege privind obligația românilor de a merge în vârful picioarelor în perioadele în care doarme președintele Senatului.

Țara s-a împărțit în NOI și EI. Ca Armata Roșie în 1944, EI ocupă progresiv România, folosind drept tancuri impostura și nerușinarea, iar NOI, oamenii de bunăcredință, nu mai avem loc în această țară. Ar trebui să cerem ONU un teritoriu, fie și un deșert, undeva, pe planetă, ca să ne înființăm o țară a noastră.

În toate județele, șefii de instituții – până și directorii de școli sau de grădinițe − care au alte preferințe politice decât USL sunt invitați să-și părăsească posturile, iar dacă refuză s-o facă sunt dați afară și înlocuiți cu oamenii puterii, fie ei și incompetenți. Dacă nu ești cu EI, dacă ești doar suspectat că nu ești cu EI, nu ai nicio șansă să faci o carieră. Trebuie să fii mereu atent cu cine vorbești, iar dacă vorbești cu un prieten trebuie să vorbești în șoaptă, pentru ca EI să nu afle că nu ești de partea lor.

Am fost invitat nu demult, la Focșani,  să țin o conferință pe tema „Cine mai are nevoie azi de literatură?“ Sala casei de cultură era arhiplină. Dar cu puțin timp înainte de începerea conferinței, EI au aflat că vorbitorul sunt EU care am scris de mai multe ori critic despre EI. Drept urmare, după o misterioasă convorbire telefonică, directorul casei de cultură a intrat în panică, mi-a spus că are doi copii mici de crescut, și s-a făcut nevăzut. Alți reprezentanți ai autorităților locale și-au luat de mână nevestele, care se coafaseră special pentru acest prilej, și s-au furișat ca niște umbre afară din sală. Am vorbit, în fața unor oameni de bunăcredință și a unor spioni ai baronului local, numai și numai despre literatură. N-am făcut nici măcar o aluzie politică. Dar a fost în zadar. Nu mi s-a mai plătit conferința așa cum se stabilise. Nu mi s-a plătit nici benzina. Iar mașina mi-am găsit-o împodobită cu un pseudonim al USL scris cu spray-ul: HUO!

Încă aștept, din partea domnului Marian Oprișan banii pentru conferință și pentru benzină. Este o sumă mică, dar care crește în fiecare zi, din cauza penalizărilor pe care i le aplic. Chiar dacă n-a dat el dispoziție să fiu tratat ca un personaj în dizgrație, el este acela care a instituit această atmosferă morală în Vrancea.

Ar trebui ca NOI  să încetăm cu disputele dintre NOI și să ne unim forțele ca să rezistăm invaziei LOR.

Nu avem timp de conflicte sau polemici, de orgolii și rivalități, de genul celor care fac ca dreapta politică să fie acum divizată.  Suntem într-un tren atacat de Pieile Roșii și trebuie să lăsăm deoparte disputele dintre NOI, oamenii civilizați și să ne apărăm .

Dacă vom supraviețui acestui atac, vom putea să ne reluăm liniștiți vechile  contraziceri, știind că trenul n-a deraiat și ne duce înainte.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare