Cea de a XII-a ediție a Premiilor Media de Excelență a avut loc în data de 27 noiembrie la Opera Națională Română din Cluj-Napoca.
Anul acesta evenimentul a schimbat tiparul cu care a obișnuit publicul de-a lungul anilor, punând accentul pe eleganță, decor de poveste și evidențierea excelenței prin premierea personalităţilor sau instituţiilor care au avut în cursul anului o contribuţie semnificativă la dezvoltarea şi promovarea oraşului Cluj-Napoca şi a Transilvaniei.
Premiul de excelență media oferit în 2015 de Academia Cațavencu a mers anul acesta la Vasile George Dâncu, ca o recunoaștere a eforturilor sale de a face cunoscut municipiul Cluj-Napoca pe harta internațională a citititorilor și editorilor de carte prin intermediul Festivalului Internațional de Carte Transilvania și al Editurii Școala Ardeleană. Vorba domniei sale, “Mai bine dau cărturarii peste noi decât să dea „barbarii…”
Cu o experiență de 17 ani pe piața editorială, Vasile George Dâncu, patronul Casei de Editură Școala Ardeleană este de părere că indiferent unde și cum trăim, suntem condamnați la lectură.
La 25 de ani a pornit în aventura de a înființa o editură. Visa să facă o editură din Editura Dacia, să o ridice cum era la începuturi, să o așeze acolo unde îi era locul în perioada post ’89. Așa că a pornit Editura Eikon. În anul 2014 a înființat Editura Școala Ardeleană. A început să lucreze în domeniul editorial de la 25 de ani și a făcut de toate: vânzări, colete, transport poștal. Apoi a fost redactor-șef, apoi director. La o editură crede că singurul lucru la care nu se pricepe este corectura. Poate să gândească o carte, însă nu să o corecteze de la cap la coadă. I-ar fi plăcut să fi rămas redactor de carte, să gândească proiecte, să inventeze cărți și universuri. Partea de manager este frumoasă, dar trebuie să fii făcut pentru asta. Iar el este fascinat de tot ce înseamnă lumea editorială și tot ce înseamnă fenomenul cărții – și se vede.
Director al Festivalului Internațional de Carte Transilvania, ajuns în acest an la a treia ediție, consideră că România va avea de-a face tot mai mult cu o deschidere spre ceea ce înseamnă vânzarea de carte și că dacă fiecare am contribui cu ceva la dezvoltarea acestei piețe, studiile și sondajele privind consumul de carte în România ar arăta altfel. Crezul său, exprimat public, este că: „Trebuie și să creștem interesul pentru cultură, fiecare cum poate. Eu, ca editor și ca organizator de festival, atâta pot: să arăt că avem scriitori în Cluj, că avem scriitori în străinătate.
De aceea motto-ul lansat de el «De carte nu scapi!» a prins foarte bine. Pentru că, indiferent unde și cum trăim, suntem condamnați la lectură. Oamenii au nevoie de poveste. Cartea este forma supremă a poveștii.
Acesta este și mesajul pe care îl transmite Vasile George Dâncu: cei mai merituoși dintre noi, suntem condamnați la carte.