AcasăSocialAbces în direct

Abces în direct

Să faci din handicapul psihic al Ioanei Tufaru vacă de muls rating şi să emiţi naţiunii imaginea beţişoarelor încărcate de secreţia ei auriculară mi se pare  chiar mai jalnic decât a flatula în direct, după ilustrul exemplu al Marelui Patron. Măcar aia a fost o scăpare scuzabilă prin presiunile băsiste făcute constant pe persoana fizică a făptuitorului. Bahmu a lor o fi prigonită financiar şi în mare criză de audienţă de-a ajuns să cotrobăie public în vestibulele nefericitei. Iar pe noi asta ne lasă şi fără salvatorul chef de mişto românesc. Să fie un semn că, abia nominalizaţi de MCV-uri europene portocalii, „profesioniştii” de la Intact îşi schimbă cumva orientarea mediatică? Eu, una, prefer scormonitul în continuare prin tunelurile cotroceniene unui aşa spectacol jalnic şi urât mirositor. Dacă degradarea progresivă ar rămâne doar pe ecrane, ar mai fi cum ar fi, că cică nu te obligă nimeni să te uiţi şi orice prost ştie azi cum se foloseşte telecomanda. Din păcate, jegul din urechi ne cuprinde uşor pe toţi şi tot din păcate nu consistă numai în cerumenul televizat. Aşa-zisele instrumente media se întrec în a ne ridica nivelul etalând funduri, păsărici, flegme şi vome, erori şi căzături umane pe post de vedete autohtone. Abia venit la putere, Dom’ Profesor a avut grijă, prin interpuşii sponsorizaţi, să facă din CNA bibelou de porţelan, uitat pe etajeră. Prim-ministrul comite exerciţii cu scrisori pierdute şi regăsite, pentru că, nu-i asa, neicusorule, nu se ştie când mai trebuie şi, la un caz iar… pac! la Evenimentul! Iar admiratorii lobotomizaţi aplaudă ca la circ, râd ca la Garcea şi se bucură de Accesul Direct la toaletele publice mutate în studiouri.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare