Debăsificarea anunțată de Premier și mult dorită de popor a început să-și arate roadele economico-financiare. După ce a somat zeci de mii de copii să-și plătească impozitele pe alocații, ANAF a trimis o somație și către un cetățean român decedat în 1991. Nu că avertizarea morților ar fi o noutate pentru instituție; de data aceasta, însă, inspectorii fiscali au stabilit un record în ce privește profunzimea cercetărilor istorice. Stimulați de rezultate și nevoile bugetare, funcționarii ANAF au mers adânc pe firul infracțiunilor fiscale, identificându-l pe cel mai vechi datornic român către Stat. Goguță Tunaru, cetățean al comunei Fiscuteni, județul Botoșani, a primit ieri somația cuvenită, urmând ca în caz de neachitare a datoriilor să suporte consecințele legale.
Soldat simplu în primul război mondial, Goguță a recepționat pe data de 02.09.1917 o somație de predare din partea inamicului german pe care nu a respectat-o, cu consecința trecerii într-o lume mai bună, adică nefiscalizată de ANAF. Inspectorii răspunzători de caz au constatat că, de atunci, individul în cauză a refuzat cu obstinație achitarea impozitului pentru veniturile realizate prin exploatarea pământului deținut în localitatea de baștină. În plus, nemaiexistând urmași în viață, taxele datorate pentru locul de veci au depășit deja valoarea întregului cimitir local.
Se va merge până la confiscarea terenului respectiv, unde se află acum cârciuma cetățeanului Acsinte Țoiu și care, de asemenea, nu este în regulă cu plata la zi a tuturor datoriilor. Proprietarul afirmă că locația funcționează în faliment nedeclarat, datorită obiceiului localnicilor de a bea pe caiet, uitând să plătească apoi din cauza cantităților consumate. Dl Țoiu susține că nu are niciun aranjament cu numitul Goguță; domnia sa a primit oferta restituirii terenului după Revoluție din partea Primăriei și nu a putut s-o refuze. N-a avut niciodată cunoștință despre datoriile acumulate, considerând că totul este o lucrătură a lui Băsescu. Investigarea cazului continuă; vom reveni cu amănunte și, pe cât posibil, o declarație oficială a celui care, din 1917, dă tunuri financiare pe socoteala Statului Român ajuns în izmene bugetare, ca datornicii de la Mărășești.
