AcasăSocialBăsescu, nu uita, DNA nu-i casa ta

Băsescu, nu uita, DNA nu-i casa ta

Evenimentele de la Ministerul Transporturilor ne clarifică, încă o dată, mersul lucrurilor în guvernarea cu certificat de coabitare: cum găseşte coaliţia de la putere un om cinstit, imaculat moral şi profesional, reputat tehnocrat, dedicat bunăstării ţării şi perfect eligibil în postul de ministru, cum sare DNA-ul pe persoană fizică Băsescu să îi însceneze ceva dosărele care demonstrează exact contrariul. După abuzul asupra distinsului domn Fenechiu, noul pretendent dă şi el cu subsemnatul în spatele uşilor ce ascund hăhăitul satisfăcut al dictatorului cotrocenist. Cine are de-a face cu Justiţia, începând de la portari şi până la demnitari, ştie foarte bine că intruziunea băsistă este singura argumentaţie plauzibilă. Ministerul Transporturilor e o miză importantă, fiind o locaţie unde numai dacă te lingi puţin pe degete devii brusc apreciat om de afaceri, cu treburi la fel de bruşte prin paradisuri fiscale. Nu e loc acolo pentru profesionişti (vezi cazul grecului de la CFR uşuit rapid spre insulele lui), aleşii negăsind puteri lăuntrice care să le permită renunţarea la gospodărirea contractelor. Cum Dumnezeu nu se găseşte o persoană inaccesibilă procurorului naţional Băsescu, asta numai dracul o ştie. S-au terminat, drag popor, oamenii oneşti din România, ori s-or fi pitit înfricoşaţi prin colţuri nebântuite de moda averilor uriaşe pe numele bunicuţei de la ţară. Nouă, ca oameni simpli şi respectaţi până la iubire divinatoare de politicieni, ni se oferă axioma vânzării flotei de către un fost ministru, peste capul Guvernului, Premierului şi Preşedintelui de atunci. Adică suntem toţi luaţi de fraieri, în buna tradiţie a păturicilor făcuţi oameni politici la apelul lichelelor. Care s-au distrat teribil, monşer, cu apelul liicenist adresat lor în vremea când li se deschideau larg porţile spre peştera aurită a bugetului de stat. De fapt, nu numai ei, ci şi noi, alegătorii, cu organ dezvoltat în relaţie directă cu cremele metrosexuale ale apelantului, nu faţă de estul naivităţilor noastre în preajma urnei electorale. Urmează o nouă nominalizare la Ministerul Transporturilor, candidatul va fi selecţionat, evident, în funcţie de dosar. Hai, că mai e puţin şi se întoarce şi DNA-ul, cuminte, în proprietatea sfântă a naţiei. “Un om nu trebuie să încerce decât ceea ce poate”, zicea nenea Iancu. Nu şi în politica dragă nouă, unde se socoteşte numai cât poate.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare