I-aţi remarcat probabil de multă vreme în online, prostituatele virtuale care scriu despre orice, oricum, oricât, doar ca să îşi facă rost de bani pentru un ţol festiv pe care să îl poarte la unul dintre miile de evenimente la care sunt prezenţi. Sunt ei, blogării care pretind că trăiesc din asta şi care scriu fraze lungi şi lingătoare în fund despre orice perie de păr, cosmetice Avon cărora li se apropie termenul de expirare şi despre campanii de salvat maidanezii cu rabie. Eventual, toate astea în timp ce merg pe biciclete.
Blogărul pişcotar povesteşte în 2.000 de semne şi cum a făcut mama lui hemoroizi, pentru nişte euro de la vreo companie farmaceutică. Blogărul pişcotar screme din puţul gândirii elogii la adresa oricarui cântăcios de playback numai ca să primească două bilete în primul rând, fără să fie decis dacă îi place sau nu artistul în cauză. Blogărul pişcotar postează cincizeci de mii de mizerii în fiecare zi ca să adune traficul minim necesar pentru a putea vinde un advertorial pe trei lei.
Să-mi moară mie trandafirii și dacă înțeleg cum pot unele specimene să posteze niste aberații de aici până în Polinezia franceză de mari. Și nu ajunge că le postează și se excită ca fetele de 13 ani când se uită la prima reclamă la linii erotice, mai au și o armată de alții ca ei care îi aplaudă. Sunt câțiva care merită gâdilați în talpa goală cu un cui ruginit pentru zeama de varză stricată pe care o varsă în fiecare zi pe site-ul lor şi apoi o duc şi o mai vomită şi pe paginile de Facebook ale celor 1.000 de oameni din listă pe care ei nu îi cunosc, dar îi pupă în cur.
Ceea ce nu înţeleg blogării pişcotari este că… nu ne pasă cine vă crede mari blogări, mari onlineri, mari formatori de opinie, mari deștepţi, mari profesioniști şi mari social media personalities… pentru ca NU sunteți. Sunteți niște lingăi cu prea mult timp liber care se duc oriunde e un pişcot gratis şi o ‘mapă de presă’ cu un cadou de plastic în el şi, după ce vă întoarceți de acolo, vă comportați în scris ca nişte casnice din anii 1970 care laudă nurorile pentru prăjiturile bune pe care le-au făcut şi după ușă le scuipă în cafea.
Obișnuiți-vă că la cei 20-24-26 de ani, date fiind joburile voastre mici şi cu „assistent” în coadă, școlile neterminate probabil și la experiența voastră de împins hârtii şi făcut cafele prin vreun corporate building în care intrați cu cartela, NU sunteți autorități în niciun domeniu. Şi obișnuiți-vă că, în afară de două-trei ASE-iste în devenire, nimeni dintre cei care contează nu vă invidiază pentru cât de ‘cul’ sunteți. Pentru că NU sunteți.
Tot ce faceţi este să speculaţi subiectele zilei, să scanaţi actualitatea mai ceva ca agenţia de presă şi să vă daţi cu părerea aşa, ca tot românul, dar nu la crâşmă, ci online, că, oricum, nu aveţi prieteni de ieşit la bere.
Nu contează că abia a început să vă crească părul pubian şi că singurul domeniu în care aveţi autoritate este cel al încordării muşchiului limbii, voi continuaţi să scrieţi. Corect, incorect, ce mai contează. Faceţi două-trei concursuri şi adunaţi nişte sute de like-uri. Mai vomitaţi câteva banalităţi pe teme intens discutate şi hopa! avem un vârf de trafic. Pasul următor este să vă duceţi peste tot, la orice eveniment monden. Nu sunteţi pe listele de invitaţi alături de cei care chiar înseamnă ceva în online, dar vă vindeţi pentru asta câte o secţiune întreagă din site şi o aduceţi şi pe sora mai mică cu ţâţele pe afară ca să intraţi acolo să vă faceţi poze la panoul lipit cu autocolantul sponsorului.
Pe lângă adunat mâncare moca, acolo racolaţi clienţi. Cărora le spuneţi despre cât de minunaţi sunteţi şi cum puteţi să le oferiţi mai multă acoperire în online decât a avut nunta regală. În realitate, sunteţi nişte premieri mici care faceţi copy/paste/google-translate de informaţii de pe site-uri din afară, în cazul în care blogul vostru pretinde să abordeze un subiect anume (ultima modă este să ai blog despre cum eşti tu specialist de social media), opinaţi în minimum 300 de cuvinte (că altfel nu vă indexează bine Google) despre orice de la Alexandra Stan până la ultimele politici ale Comisiei Europene şi daţi linkuri în FB, în Twitter, în Google+, faceţi poze cu filtre în Instagram şi ne spamaţi mailul cu orice jeg de articol. Totul pentru cinci pişcoturi.
Aş fi dat nume sau linkuri. Dar chiar nu am de gând să le fac trafic. Aştia nici de rubrica nu sunt demni. Ăia sunt penibili. Aştia sunt doar nişte fripturişti.
