Uneori, dacă vrei să fugi de București, și nu poți să te deplasezi conform punctelor cardinale, singura scăpare e s-o faci pe verticală. Nu că atunci când urci cu liftul într-un bloc înalt simți că se rarefiază aerul? Parcă și mirosul de mitic se pierde din țesătura hainelor tale și începi să zâmbești. Dar unde s-o poți face și, cu toate astea, să nu pierzi din ochi ce se-ntâmplă în buricul târgului?
La Teral este exact acolo unde trebuie. La Piața Unirii, la peste 30 de metri altitudine, la etajul opt al unui bloc de pe malul râului Dâmbovița, care de la înălțimea aia chiar pare curat. Vezi, d-aia-i bine să mănânci în București de sus. Vezi totul mai frumos, oamenii par civilizați de la înălțimea aia, nu vezi mizeria de pe stradă și prostul gust. Asta-ți face poftă de mâncare.
Așa cum spun și clienții fideli ai localului, primul lucru care lipsește restaurantului La Teral este meniul vast. Vrei să-mi spui că dacă scot o domnișoară s-o vrăjesc de la înălțimea aia nu pot s-o răsfăț cu o ciorbă ori altceva mai consistent decât bruschette, paste și prăjituri? Poate ea ține la siluetă, dar să-i asigurăm pe masculi că pupă și ei ceva bun în seara aia.
Servirea nu-i extraordinară, și dacă-i ceva care strică din mixul mâncare-locație e faptul că ospătarii sunt mai mereu plecați, și nu să servească la mese, iar în cap îți duduie Radio Zu, unul dintre posturile de muzică cu un efect garantat de omorâre a chefului. Cum s-o savurezi pe ea și mâncarea, când auzi promourile cu „Buzdu și Morar”? Ce-i ăsta? Restaurant de sado-maso?
Băuturile au prețuri cam mari, mai ales dacă ne raportăm la faptul că sucurile sunt la 250 ml (8 lei). Și berea-i în aceeași situație, 330 ml (8-13 lei). Un raport foarte bun calitate/preț este limonada. Mai ales cea de căpșune. Știu, sună „altfel”, dar este foarte bună.
Spre deosebire de alte localuri, aici chiar m-am săturat din bruschete (18 lei). Sunt mari ca pentru cineva care vrea să se-ncălzească bine în lipsa unei ciorbe. Și se vede că bucătarul e învățat, fiind atent și la așezarea mâncărurilor în mâncare. Dom’le, trage niște linii subțiri și delicate de sos în farfurie, de mai mare dragul. Felul doi, pentru că nu prea ai de ales decât între sandviciuri și paste, am optat pentru tagliatele, cu vită. Porția e cam mică pentru banii dați (300 g – 29 de lei), dar textul ăsta-i scris de omul care se roagă înainte de masă. Se roagă să fie multă și plină de carne. De asemenea, tagliatelele cu creveți, la fel de bune (28 de lei), singura obiecție fiind că n-aveam olivieră pe masă. Nimeni n-avea.
Și acum, piesa de rezistență a localului, și motivul care-ți mai câștigă o noapte cu delicata cucerită: desertul. Cofetăria restaurantului are produse pentru care merită să urci cele opt etaje pe scări. Mai ales rulada de ciocolată. Practic, și-o fană a apei plate cu lămâie ar da-o dracu’ de siluetă.
Închei seara cu buzunarul puțin mai gol, aproximativ 60 de lei, dar sufletul împăcat că ei îi place, Bucureștiul e frumos de sus și zahărul îți dă un sentiment de sațietate. La nota de plată, dacă tot ai ascultat Radio Zu, poate le faci o aroganță, nu?
