De vreo două ori în viaţă m-am nimerit întâmplător şi complet nevinovat pe cealaltă parte a străzii. Prima dată a fost când eram în anul I de facultate şi am vrut să mă-nsor, numai că am luat maşina invers, şi când m-am dat jos, ea lua un taxi şi uite aşa am rămas holtei fo’ trei ani d’atunci. Asta a fost de bine. A doua oară a fost când am ieşit de la meciul Steaua – Rapid, prin 1988, pe partea pe unde ieşea galeria Rapidului. Asta n-a fost dă bine.
Acu’ nenea Igaş a aterizat, întâmplător sau nu, pe partea convenabilă lui a străzii. Cu băieţii proprii din dotare, n-a avut nevoie de jandarmii din subordine (băi, a dracului întâmplare, n-a nimerit în faţă la Teatrul Naţional! ci taman vizavi, la Arhitectură ). Acu’ nici lumea nu-l prea ştie, că n-o fi fun Vasile Blaga.
A stat de vorbă despre copii şi despre salarii tăiate (am aflat că şi lui i-a tăiat Băse 25% din leafă, ce ţăran!, să tai din leafa omului şi să-l laşi cu 35 de bulioane şi două fetiţe mici e jaf pe faţă), ce dacă fraierul din faţa lui avea patru copii şi era şomer, nu prea ştia dom’ ministru cât e kilu’ de lapte, nesimţiţii ăia din guvern nu i-au spus asemenea amănunte nesemnificative, nici nu prea îl interesau pe om chestiile astea, dar, dăşchis la dialog cum îi cunoaştem noi pe băieţii din guvern, l-a chemat pe om să discute la dânsul la minister (cât de prost să fii să discuţi aşa ceva la Ministerul Administraţiei şi Internelor?).
La final, pupat toţi Piaţa Endependenţi şi multă sănătate, să ne vedem cu bine, că n-a fost nimic, decât aşa, un pic de hârjoană, ne-am împins, că prea era frig, şi puţină gimnastică nu face rău la nimeni, decât la cei un pic prea ponderali, să nu dăm în fandaxie, Miţo, că nu e rebeliune, ie doar fo’ 40 de oraşe, de luat în seamă o să fie când or ieşi fo’ 5-6 milioane, deşi om vedea dacă stăm de vorbă şi cu ăştia. Ce demisie, nene, asta la ei, la ţară, pân Vestu’ Sălbatic, p’acolo!
