N-a văzut Iohannis atâtea discuții pe seama lui câte s-au scris/spus/comentat despre țoalele soției sale. Practic, mii de oameni, români sau nu, au hotărât într-un cuget și smintiri că nădragii, rochiile sau tricourile soției președintelui sunt demne de luat la rost. Înseamnă că Iohannis are un mandat super dacă doar de haine am ajuns să ne luăm.
Dar nu asta-i problema. Ci faptul că specia asta n-ajunge cu un pas mai departe pentru că suntem in-cre-di-bil de chichiricioși. Cred că știe și Carmen Iohannis că nu trebuie să mergi în chiloți în fața cine-știe-cărui invitat, dar tocmai faptul că face aceste „gafe” vestimentare o face să pară mai umană.
Și cine dracu stabilește ce-i o gafă vestimentară și ce nu? Credeam că mintea umană a trecut, sau se chinuie, să treacă de punctul în care hainele să fie atât de importante. Da, putem recunoaște că nu se îmbracă frumos, nu ne dă pe spate, dar nici nu naște vreo isterie. Până la urmă sunt haine. Dacă se duce la soția vreunui președinte și o salută cu „ce faci fă!” e nasol. Dacă poartă pantaloni, sau e îmbrăcată casual e complet neinteresant. Important e să facă ceva-n vizita aia că d-aia o plimbă Klaus peste tot.
„Da bă, dar e imaginea țării!”. Voi ați mai văzut România în ultimul timp? Ați văzut cum se-mbracă România? Poate ați uitat, dar nu suntem nici francezi, nici italieni. Suntem, precum la caracter, un mix balcanico-turco-ruso-franco-americano-cemaivedemlaalții. N-avem o linie la nimic. Singurul lucru cât de cât românesc e ia. Dar atunci sigur o să zică unii că soția președintelui arată ca o țărancă.
În concluzie? Carmen Iohannis se-mbracă în acord perfect cu majoritatea românilor: delăsător, neinteresant, stilul „ce aveam pe fotoliu și nu puțea”.
