Când dictatorul Băsescu vorbea despre necesitatea reformării administraţiei româneşti, pisicul Ponta se zbârlea alături de ultraşi şi pinguini împotriva distrugătorului de la Cotroceni. Iar reorganizarea teritorială şi administrativă nu era decât un grav act de trădare naţională. Vreme multă nu a trecut, iar acelaşi Ponta ne spune, de astă-dată din postura celui aflat la Putere, astfel: „Nu se mai poate să lucraţi cu aceiaşi oameni care nu fac nimic sau care fac greşeli sau pe care nu poţi niciodată să-i sancţionezi în niciun fel. (…) Este o scleroză totală a aparatului administrativ. (…) Nu merge, cred că v-aţi săturat cu toţii să staţi după avize de la diverşi funcţionari pe care nu putem să-i dăm afară, să ne dea avize greşite, să decidem ceva în şedinţa de Guvern şi să apară altceva. Dacă nu facem altceva, mai devreme sau mai târziu o să ne sufocăm şi noi ca şi alte administraţii de până acum”. Ce nu înţelegem, în primul rând, e de ce era aşa de ticăloasă reducerea salariilor acestor oameni „care nu fac nimic”, comisă atunci de conducerea căzută între timp din portocali, din cauza întreprinderii respective?!
Frecătorii de mentă la stat au contracte colective beton, care au dus situaţia până la absurdul în care un prim-ministru nu poate da incapabilii afară, având dumnealor un fel de imunitate mai dihai decât cea parlamentară. Aşadar putem aştepta noi reforme mult şi bine, ele se fac doar din gură, înainte de alegeri. Statul român a ajuns prizonierul unor ploşniţe repartizate pe familii, ocupate doar cu statul la umbră şi şpăgile încasate pentru deranjul de a-şi îndeplini, uneori, obligaţiile. Cine încearcă să scurme în muşuroiul ăsta devine automat inamic public, vândut intereselor străine şi subiect de silă la Antena 3. E de aşteptat deci să auzim, din nou, cum a trădat şi Victoraş cauza, bătând iar o palmă de coabitare cu tartorul vinovat pentru toate relele ţării. Când cineva o să reuşească o curăţenie generală prin birourile naţionale fără a folosi doar mopul şi cârpa de praf, urmată de o repopulare a sacrelor încăperi pe competenţe şi nu pe arbori genealogici, abia atunci va începe adevărata schimbare a României. Ţinând cont de vechimea rădăcinilor şi tradiţia fenomenului, avem aşa de mari îndoieli că riscăm să rămânem cocoşaţi. Adică poziţia în care se naşte şi trăieşte o viaţă contribuabilul român al tuturor vremurilor. După cum ştiţi, aşa îi place lui, aplecat şi cu căciula strămoşească în mână.
