Într-o dimineaţă, dl. Isărescu s-a trezit în România. S-a uitat în jur şi era cam nasol. Băsiştii şi antibăsiştii se altoiau reciproc în declaraţii, anchetându-se unii pe ceilalţi cu ce avea fiecare la îndemână. Nivelul de trai al oamenilor obişnuiţi, specie atât de dragă politicienilor în discursuri, stătea undeva în fundal, uitat de toată lumea. Nedumerit, dl. Isărescu s-a interesat, prin secretara personală, şi a aflat că la Putere era un Guvern care lua cu multe mâini, ca Shiva, şi dădea cu gura, ca tot românul. În fine, îşi spuse dl. Isărescu, cel mai bine ar fi să vorbesc cu Preşedintele. Din păcate, tot secretara îl anunţă că Emil Constantinescu nu mai era disponibil la Cotroceni, nici măcar la Antena 3 nefiind de găsit în ultima vreme. În sprijinul secretarei s-a prezentat urgent dl. consilier Adrian Vasilescu, cu informaţii proaspete: taxele şi impozitele actuale erau agreate cu prietenii dlui Isărescu de la FMI. Nu, nu mai venea în România amicul cu gaura în talpă, petrecându-se şi la sediul din Washington unele schimbări de personal.
Trebuia, totuşi, să existe o explicaţie: ori aţipise prea obosit pe biroul de lucru şi, datorită uzurii funcţiei la pachet cu vârsta înaintată, avusese un mic episod amnezic; ori căzuse într-o gaură spaţio-temporală, cum auzise domnia sa că îşi fac viermii lui Einstein prin Univers. Primul gând aducător la realitate a fost, evident, cel la podgoria personală. “Sper că nu s-a casat vinul în lipsa mea”, îşi spuse dl. Isărescu şi puse mâna pe telefon. “Contabilul meu o să mă aducă la zi; finanţiştii-s cei mai de încredere oameni, parcă şi eu aveam vreo 60% cotă în opinia publică”. Presupunerea s-a dovedit corectă, fiind acelaşi specialist de care nu se putea lipsi, precum Banca Naţională de dl. Isărescu însuşi. Regretabil însă, nici contabilul nu avea veşti bune: firma Guvernatorului tocmai plătise 3 miliarde de lei vechi către Stat (dl. Isărescu prefera calculul în leii vechi, asta fiind încă o dovadă a căderii în tunelul-vierme pomenit), urmând să decarteze şi un miliard (tot vechi) impozit pe profit.
“E limpede acum, Universul a luat-o razna fără mine”, îşi spuse finanţistul-şef. “Nu poate omul să intre puţin într-un defazaj temporal că gata, îl fac toţi la portofel mai dihai decât dezvoltarea prin inflaţie a lui Văcăroiu”. Furios, trânti telefonul în nasul impertinent al contabilului şi conchise: “Nu se mai poate trăi în România, mai bine stăteam dracu’ în gaura aia, că eram scutit de impozite şi nici nu-mi băteam capul cu stabilizarea cursului de schimb. Nici chiar aşa! E prima dată când reuşesc să mă enervez, de la epidemia creditelor cu buletinul, când nu băga nimeni în seamă avertismentele mele profesionale!”
Dl. Isărescu se ridică, plimbându-se puţin prin biroul de o viaţă postdecembristă. Totul era la locul lui, nu-şi putea explica aşa transformări catastrofale pe afară. “Fă-mi legătura cu Primul-Ministru!” tună cu un glas surprinzător de puternic. “Cine a urmat după mine, că i-am dat situaţia optimizată mură-n gură?!” Aşa află dumnealui că urmaşul invocat era, deocamdată, inabordabil, fiind cunoscut temporar sub identitatea deţinutului Adrian Năstase. Dar asta nu constituia chiar o problemă, locul fiind ocupat de elevul său eminent, şeful promoţiei de mictituleşti absolvenţi ai Şcolii de Găinării Cornu.
“În regulă”, conchise Marele Guvernator, “dă-mi-l la telefon. Asta e soarta premierilor, să se schimbe tot timpul pe parcursul mandatului meu”. “Dl. Prim-Ministru nu poate fi accesat acum”, spuse secretara, “dânsul e în campanie electorală şi se luptă cu celălalt regim aflat la Putere, al dictatorului Băsescu; sunt convinsă că vă amintiţi personajul. Vă sfătuiesc să faceţi o declaraţie în faţa presei şi sigur veţi primi o replică din partea lui, Preşedintele aşa procedează. Dar vă informez eu de pe acum care va fi răspunsul: faptul că plătiţi taxe şi impozite mari e un semn bun pentru firma dvs. şi o dovadă clară a creşterii nivelului de trai în România. Duceţi-vă acasă, să vă mai odihniţi vreo opt ani. Ieşirea din tunelul spaţio-temporal e periculoasă, aveţi grijă cum conduceţi. Să nu intraţi, Doamne fereşte, în vreun stâlp, că lumea plăteşte acum impozit pe el. Şi ar fi păcat de benzină, la preţul de azi. Bine aţi revenit în România, dle Guvernator!”
