Pe la anul 1000 şi nu mai contează cât, thessaliotul Kekaumenos, de meseria lui cronicar, scria că “neamul vlahilor nu are credinţă dreaptă nici faţă de Dumnezeu, nici faţă de împărat, nici faţă de rudă sau prieten”, fiind unul care “umblă pe toţi să-i înşele şi minte straşnic şi fură mult (…) jurându-se zilnic cu jurăminte preaînfricoşate faţă de prietenii săi şi călcându-şi uşor jurămintele şi făcând şi frăţii de cruce şi cumetrii şi închipuindu-şi că prin acestea va înşela pe cei simpli şi deoarece n-a păstrat niciodată credinţa faţă de cineva”.
Înainte de a ne enerva patriotic pe măgarul fără maneră, să ne amintim de o istorie în care neloialitatea, hiclenia, intriga şi înjunghiatul vitejesc pe din dos au ţinut sus chestiunea zilei. Începând cu câinele turbat Bastos (respect, Maestre Dinică!) şi până la cuţităreala actuală din abia defunctul USL, dihonia permanentă a confirmat o tradiţie ce a făcut ca abia Ion Iliescu (tot el, săracu’!) să fie primul Şef de Stat Român schimbat democratic. USL-ul a urmat, glorios, calea CDR-ului, cu numitorul comun Băsescu în fundal. Vocaţia dezbinării la români nu are leac, fiindu-le lor cu neputinţă ca, odată ajunşi în fruntea bucatelor, să şi le împartă frăţeşte.
Pretinsa alianţă USL-istă fusese întocmită doar pentru a birui un inamic comun, care deschisese Cutia Pandorei din lăcaşul Justiţiei, plină ochi cu dosare prăfuite şi colorate în toate nuanţele spectrului politic. Cine crede că bătălia a fost pentru binele României şi al lăcuitorilor ei, ar face bine de şi-ar debloca telecomanda înţepenită pe buzele lui Gâdea. Trezit din somnul cel de moarte doar de perspectiva de a nu mai dormi la Cotroceni, Crinul liberal s-a dat de trei ori peste cap şi s-a făcut, cum citesc eu prin presă, “lider al Opoziţiei”. Aşa că ne vom încânta de-acum cu dezvăluirile anteniste despre afacerile lui murdare şi amantlâcul tainic din iatacul eliberat de Elena Udrea. Eu zic că e bine, vom avea în continuare spectacol, că prea ne plictisisem de cel vechi în care numai Băsescu ţepuia pe la spate boierii patrioţi voiculeşti.
Cât despre rolul norodului în ecuaţie, e acelaşi răzbătând prin veacuri până la noi: “Dăjdi greale au ieşit cât nu mai putea oamenii să biruiască. Au făcut hrisoave de au ertat văcăritul să nu mai fie şi pă popi să nu dea bir şi făcându-se săbor mare la mitropolie s-au citit în vileag, dar ce folos făcea ţării cu acealea, că despre o parte făcea un bine, despre altă parte făcea zeace reale”. Căci numai realele sunt pentru noi, fraţi români, cât timp suntem dezbinaţi de boierii care alta nu urmăresc decât desfătarea neamurilor lor de se jură pe Constituţie că nu fură, iară repede se bolunzesc când sunt prinşi cu icra neagră bugetară în gură. Asta am zis-o io, cronicarul Nestor, la o cafea ş-o ţâgară, în anul de graţie al zeacelea după feisbucul strămoşesc.
