În România (și nu numai), nimeni nu știe exact ce înseamnă „hipster”, dar toată lumea-i convinsă că e de rău. Ceva legat de superficialitate, de pasiuni pe care le ai doar pentru că nu sunt populare sau chestii pe care le faci doar ca să ieși în evidență. Nu-i foarte clar, cert e că „hipster” e acea persoană cu ceva cultură care nu-i place unui cetățean român educat, dar pe care cetățeanul în cauză n-o poate insulta în mod tradițional.
Mai e și varianta „’ipstăru’ dreq!”, folosită de maneliști să desemneze orice tânăr care nu ascultă Guță și, deci, trebuie bătut. Cam așa e folosit și de către politicienii români care au ceva cu protestatarii „anti-sistem” din Piața Universității, care vor să salveze Roșia Montană. Iată, însă, că mulți dintre manifestanți utilizează eticheta asta cu mândrie – „Da, bă, sunt hipster! Am salvat țara de politicieni înainte să fie cool!”. Golanii lui Iliescu din anii ‘90 sunt hipsterii de azi, înarmați cu PET-uri zgomotoase și o condiție fizică suprinzătoare, având în vedere cât timp petrec la calculator în fiecare zi. Mai nasol pentru Ilieștii contemporani, fie că se numesc ei Băsescu, Ponta sau Antonescu, e că pe-ăștia nu poți să-i bați cu minerii. Ăstia te pun pe Facebook, se duc și urlă la UE, iar apoi te faci de râs în toată lumea. Prim-ministrul Erdogan știe.
Mai mult, „hipsterii” sunt mult mai greu de contracarat ca o mișcare gen „Occupy Wall-Street” care s-a pierdut în incoerența totală a mesajului pe care voia să-l transmită. Da, între protestatarii din București, Cluj, Timișoara, Brașov și alte, multe orașe din țară și din afară găsești de toate, de la Noua Dreaptă, la ecologiști, la hipioți, la marxiști, la liberali, la teologi și orice combinație posibilă între ideologii și crezuri. Asta pentru că-n Piață nu-s grupuri plătite de cine știe ce miliardari, sunt oameni din toate colțurile societății care s-au săturat să fie conduși de niște șuți de buzunar.
Puteți să-i întrebați de ce n-au ieșit la vot până acum, de ce fix Roșia Montană, etc., dar astea ar fi degeaba. Până la urmă, în timp ce unii stau și se uită amuzați la televizor, ei sunt acolo, ore-ntregi, bătând cu sticla de plastic în asfalt după ritmul deja faimos, ce chestie, fix pentru lucrurile de care ne plângem cu toții seara la bere de 20 de ani încoace fără să facem nimic de fapt. M-am întâlnit cu prieteni vechi la manifestații care, în trecut, mi se lăudau cu faptul că nu știu cine e președintele României. Erau mândri că nu au nicio asociere cu politicul. Azi, iată că știu și cine e ministrul Marilor Proiecte, ba chiar și numele primarului de la Roșia Montană, ca să nu mai vorbesc de restul găștii noastre șugubețe de politicieni. Am văzut, în timpul marșului, cupluri de pensionari care le făceau cu mâna zâmbind protestatarilor, bannere anti-politicieni la balcoane și oameni de vârsta mea alăturându-se mulțimii, deși duminică seara e un moment perfect „să o arzi aiurea!”. Am simțit că pot să stau într-o mulțime enormă de oameni fără să-mi fie teamă că o să-mi fure cineva portofelul. Zici că trăiești într-o țară europeană, nu alta. În aceeași deplină siguranță, cred, că s-au simțit și cei care și-au adus copiii la proteste Dacă asta înseamnă să fii hipster în România anului 2013, count me in!
Un lucru e clar: de-acum încolo, duminică de duminică, în România vor mărșălui zeci de mii de oameni pentru Roșia Montană și, prin extensie, pentru statul de drept. Bannerele „Jos Capitalismul!” au dispărut, bannerele cu „Nu ne vindem țara” încep să fie nuanțate, iar, chiar dacă nu se înțeleg la detalii tehnice, majoritatea celor aflați în Piețele din toată țara vor un singur lucru: domnia legii. Pentru că legea, începând cu Constituția, zice că proiectul de exploatare de la Roșia Montană nu se poate face.
L-am auzit pe Victor Ponta spunandu-i lui Moise Guran că nu își imaginează că există un partid în România care să obțină voturi de la manifestanți. De bine, de rău, Ponta s-a cam prins de semnificația acestor proteste. Cum a reacționat: și-a pus casca de miner…
