Scurt compendiu despre sora hâdă a vieții în note primăvăratice.
Harold Camping, americanul care ne-a făcut să ne cumpărăm lumânări de două ori anul trecut pentru a întâmpina cum se cuvine sfârșitul lumii, a recunoscut că a greșit predicția. Probabil un scurtcircuit pe axa Dumnezeu-Sf. Petru-Harold. Fără să vrea, Harold al nostru a devenit primul regizor de la Hollywood căruia i se continuă filmul și după ce a apărut The End.
Mult mai operativi când vine vorba de sfârșit sunt extremiștii religioși irakieni, care, sătui de atâtea promisiuni ale lui Allah că va face ordine în comunitatea emo, au trecut la treabă. Bărboșii au investit într-o balastieră care le asigură materia primă necesară când au chef să pună de o lapidare, iar rezultatele vorbesc de la sine: 98 de emo căsăpiți pentru că aveau bretonul mai lung decât lat.
La câteva mii de kilometri distanță de irakieni, dar având același sânge năvalnic, niște romi din Constanța propovăduiesc pre-sfârșitul lumii, un nou curent filosofic care se referă la capacitatea omului de a vedea moartea cu ochii fără să și-o însușească. Adepții acestei doctrine stau pe una din marginile drumului, de obicei cea sigură, iar când văd o mașină apropiindu-se, își cheamă copiii la ei, aflați pe partea nesigură, astfel încât impactul cu vehiculul să fie frontalo-parietal, iar aterizarea, neapărat occipitală, pentru ca șoferul să plece cu inima împăcată că a meritat să le dea toți banii.
Sfârșitul vieții îi preocupă și pe niște vecini de-ai mei, care vor să se mute de la bloc la casă, întrucât au auzit că se trăiește mai bine la țară pe vremea cutremurelor. Oamenii sunt înspăimântați la gândul că, dacă vine un cutremur, riscă să aibă o moarte lentă la bloc, din cauza zidurilor făcute din BCA prost, pe care nu te poți bizui că te vor lovi letal. De aceea, preferă o casă din cărămidă zdravănă, pe care poți conta că, odată căzută în țeastă, nu riști să te vezi a doua zi la televizor.
La sfârșit, un sfat pentru cei care pleacă la drum cu vaporul, în speranța că marea are două țărmuri: de obicei are, dar, ca să-l vedeți și pe al doilea, asigurați-vă că dați de băut cui trebuie. Sau că nu dați de băut cui nu trebuie, așa cum au făcut niște pasageri de pe Titanic, care, conform mărturiei unui supraviețuitor care a apărut acuma, mărturia, nu supraviețuitorul, au ignorat șapca și epoleții de pe umerii căpitanului, pe care l-au făcut navă. Finalul îl știți!
