În ultima vreme, din ce în ce mai multă lume folosește termenul „băsist” mai prost decât conjugă Vanghelie verbul „a fi”. Cuvintele și sensul lor au fost tot timpul o sursă de umor involuntar, flegme și conflict, iar ăsta e un fapt de care USL-ul profită zilele astea mai tare decât Daniela Crudu de prostia lui Leo de la Strehaia. Ce se încearcă prin variile canale media pe care le au la dispoziție useleii e transformarea în amorez al lui Băsescu a oricărei persoane care îndrăznește să scoată vreo vorbuliță împotriva actualei puteri.
Astfel, vor să ne facă să credem că există doar două produse pe piața politicii românești, ambele expirate și provocatoare de urticarii, toxiinfecții și diaree-proiectil, dacă mă întrebați pe mine: băsismul și antibăsismul. Atât. Iar dacă nu votezi „DA” la gluma proastă de pe 29 iulie, nu ai cum să fii altceva decât un „băsist”. Reacția pe care o am în general faţă de astfel de acuzații implică de obicei reducerea la stadiul prenatal, chiar pre-germinativ, a celor care o țin langa cu așa ceva. De data asta, m-am gândit că mai sănătos ar fi un ghid în care să arăt clar când utilizarea termenului „băsist” te face să pari mai tembel decât tipesa căreia îi cade dulapu’ în cap în timp ce se rupe în figuri pe manele din clipul ăla faimos de pe YouTube.
- Boicotarea referendumului nu te face băsist. Te face prieten cu statul de drept și cu procedurile democratice. Să luăm următoarea situație: un angajat de la Cernavodă a luat etnobotanice în timpul serviciului, s-a crezut Prometeu și a provocat un dezastru nuclear național – de-ăla gen Cernobîl, în care nu mai mergem la mare vreodată, iar singurele femei cu care o mai arde Mazăre au trei sâni și poți să le numeri ouăle. E dat afară fără să i se respecte contractul de muncă, care presupune un preaviz și alte prostii. Acum suntem cu toții de acord că individul merită să fie concediat, doar tocmai a distrus juma’ de țară, însă există niște reguli, altfel o să-i mazilească la fel și pe angajații care nu merită asta. Dacă ții la legi, să repetăm și pentru fanii Antenei 3, nu ești băsist, ești un om normal.
- Dacă nu-ți place USL nu ești băsist. Păi ce, nu poți fi fan Dan Diaconescu, ca toți cetățenii care au mai puțin de două clase (ambele fiind, de fapt, clasa I, pentru că prima dată au rămas repetenți)?!
- Știu că pare greu de crezut pentru mulți, dar a critica USL fără să te iei în aceeași propoziție și de Băsescu nu te face băsist. Dacă mâine Gigi Becali îl pocnește pe Reghecampf peste bot pentru că de ce, nu e nimeni obligat să-i dea vreo două scatoalce verbale și lui Borcea când îl critică pe cioban pentru comportamentul de… cioban. La fel, dacă reprezentații USL fac bukkake cu Constituția nu e nevoie să zic vreo două și de Băsescu într-o paranteză. Bineînțeles, cu condiția ca, atunci când Băse o ia pe arătură, să i se aplice și lui corecțiile necesare. Din nou, într-o astfel de situație ești om normal.