AcasăSocialCum se inoculează eficient bacilul urii la musulmani

Cum se inoculează eficient bacilul urii la musulmani

Războiul cu teroriştii e ca băutul: trebuie să te ţii de el. Fiindcă dacă nu te ţii de el, îţi trece cheful să te mai baţi cu teroriştii, lumea uită repede necesitatea acestei lupte şi pe urmă te trezeşti tu, ca bizon majoritar şi plătitor de taxe la Pentagon, că nu mai ai motorină-n rezervor. De-aia e bine că mai apar, când şi când, vreun caricaturist sclipitor ori vreun regizor talentat, să facă mişto de mocofanii de arăbeţi şi de profetul lor desuet, că altfel s-ar duce naibii ditamai conflictul planetar şi li s-ar strica americanilor democraţia pe tarabe, că n-ar mai importa-o nimeni.

Fiindcă lupta cu teroarea musulmană se fâsâise rău în ultima vreme şi de luni de zile omenirea nu se mai oripilase la vestea cruzimii fanaticilor arăbeţi, ce s-a gândit un regizor american pre numele lui de artist Sam Bacile? „Ia, frate, să fac io un film să moară ciuhapii de necaz, că cine ştie de unde sare Oscarul sau măcar o avansare în grad la CIA?” Omul avea idei, avea scenariul în cap, dar îi lipseau banii. Norocul lui că s-au găsit rapid o sută de donatori de origine evreiască, toţi generoşi ca orice evreu care se respectă, şi ei l-au sponsorizat cu bani. Omul a găsit repede nişte figuranţi şi nişte cartoane aruncate la gunoi, de a făcut din ele decoruri şi s-a pus pe treabă. El pretinde că producţia l-ar fi costat 5 milioane de dolari şi ar fi durat trei luni. La cât e de prost făcut filmul şi la cât de retardaţi sunt actorii, noi bănuim că a costat o sută de dolari cu totul şi a fost făcut pe loc, iar Bacilul ăsta descurcăreţ a păstrat restul.

Necazul e că nu toată lumea e cinefilă şi mai există pe planetă şi idioţi care, în loc să-şi ia floricelele şi Coca-Cola şi să râdă de profetul Mahomed, că era curvar, homosexual şi pedofil, s-apucă să atace consulate, să omoare ambasadori şi alte chestii din astea violente. E normal aşadar ca acum forţele democratice din întreaga lume să se implice mai serios în educaţia culturală a arăbeţilor care n-au auzit în viaţa lor de Eisenstein, Spielberg sau Aaron Spelling şi să introducă măcar cinematografe săteşti în oazele din Libia, Irak şi, de ce nu, chiar în zonele izolate din Iran, pentru ca localnicii să se destindă în faţa ecranelor şi să-i lase pe americani să le facă trebile, ca de pildă să le exploateze petrolul.

Iar, atunci când violenţele provocate de lansarea pe piaţă a filmului lui nenea Bacilu’ se vor potoli, pentru ca bacilul urii să nu cumva să dispară din arăbeţi ori să fie eradicat, se va simţi, evident, nevoia unei noi pelicule similare. Deci să nu vă miraţi dacă următorul film din serie, regizat de Sam Bacile sau de vreun alt angajat al CIA, o să redea aventurile sexuale ale lui Mahomed cu nişte cămile bunese…

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare