„Cei 8-9 ani de Băsescu ne-au șters de pe harta Europei, de pe harta lumii. (…) România, am reuşit să o scoatem din izolare, pentru că în ultimii ani nu ne băga nimeni în seamă. Am reuşit să scoatem ţara din şabloanele pe care le spunea Băsescu. Ei conduceau ţara dar era o ţară de corupti, de bandiţi, de subdezvoltaţi. (…) USL este o forţă proeuropeană, spre deosebire de alţii care au nostalgii dictatoriale estice şi prieteni dictatori prin Siria. Eu nu am prieteni dictatori. Vă rog să nu obosiţi în a ne repara imaginea de ţară”.
Inutil să vă spunem noi cine e autorul acestor declaraţii, marca înregistrată e mult prea evidentă. Constatăm că, în cele patru minute ale întâlnirii Merkel – Ponta, Puterea de azi a progresat ca în basmele româneşti tradiţionale, urieşesc în comparaţie cu alţii în două interminabile mandate. USL este, într-adevăr, o forţă proeuropeană, în pofida ieşirilor anti-Schengen, pentru că a încasat ascultătoare urechelile tăticului socialist Schulz şi a învăţat lecţia amară a coabitării. S-a văzut clar că şi concediile americane ale celor doi lideri nu au rămas fără rezultate, Statele Unite aflând, în sfârşit, unde trebuie să expedieze coletul Hayssam. Iar semianalfabeţii transoceanici ştiu astăzi cum să pună degetul pe hartă în aşa fel încât să nimerească România din maxim 7,4 încercări.
De altfel, progresele uluitoare ale recunoaşterii europene a României s-au extins mult spre nordul continentului, odată cu valul purtător de pălărie şi puradei dispensabili contracost. Prin reprezentanţi integri ca Adrian Severin sau Corina Creţu, mesajul dorinţei de coabitare internaţională a poporului român a mers până la nivel de Parlament European, Departament de Stat şi summituri, virtuale sau nu, în jacuzziuri cu şampanie şi creme aromate. Ţara noastră e o voce distinctă şi respectată la Strasbourg, unde momentele când i se taie microfonul sunt datorate doar gafelor cu pinguini ale familiei Băsescu. Chiar şi comisarii feminini altădată cantonaţi în taioare portocalii au ieşit de sub magia neagră Macovei, preaslăvind acum succesurile Justiţiei Române în lupta cu duşmanii de clasă ai pensiilor speciale.
Reabilitarea geopolitică a României e dusă pe noi şi măreţe culmi de ambasadori străluciţi, a căror performanţă e cu atât mai remarcabilă cu cât au mai multe dificultăţi legate de limba ţării unde sunt acreditaţi. Nu mai suntem o naţiune de corupţi şi subdezvoltaţi, actualul guvern urmând calea trasată de străbunul Iliescu – cea a sărăciei, cinstei şi mândriei de a propăşi egalitatea socială, a celorlalţi; iar dezvoltarea luând o turnură dacă nu multilaterală, ca în vechile teze de partid, măcar bine particularizată şi cu efecte vizibile în bogăţia de bone filipineze. În ce priveşte relaţiile cu dictatori de-alde Obama, Putin, Merkel şi alţii de teapa lor, e bine că domnul Ponta nu îi are pe lista de prieteni de pe Facebook. Nu ar da bine la imaginea ţării căci, nu-i aşa, e mereu valabilă vorba “spune-mi cu cine te împrieteneşti, ca să-ţi spun cine eşti”.
Îi rugăm şi noi, aşadar, pe conducătorii aleşi să nu precupeţească niciun efort dedicat reparaţiilor imaginii menţionate. Vin europarlamentarele şi avem nevoie acolo de oameni pricepuţi în a reprezenta aspiraţiile unui popor care a uitat până şi dansul pinguinului, pentru că nu a mai fost plătit pentru asta.
Exclusiv online
