Ce se mai fură în România? Mulţi dintre noi am putea spune că este o întrebare retorică, ştim cu toţii că se fură totul. S-ar mai zice şi că asta-i o exagerare românească; nimeni nu mai fură, de exemplu, cărţi cu poezii din biblioteci. Aiurea, tot ce-i gratis e numai bun pentru familia mea, inclusiv singurul exemplar al revistei “Familia” în care găseai poezia de debut a elevului Mihai Eminescu.
Să nu exagerăm iar româneşte, de fapt s-a furat doar fila respectivă, ruptă din revistă. Dacă ne amintim că titlul poezelei este “De-aş avea”, nu putem avea decât înţelegere pentru dorinţa posesiv-culturală a autorului; cel al faptei, nu al stihurilor cu început de Luceafăr. Mă gândesc eu că, totuşi, exemplarul respectiv avea un regim special şi nu era la dispoziţia oricărui gigel curios. De unde s-ar trage concluzia à la Poirot că mâna criminală a fost în posesia cuiva din interior, fiind vorba, pe înţelesul culţilor de azi, de un inside job. Ajunşi aici cu investigaţiile, chiar şi un modest Hastings ar trage uşor concluzia că, la salariul de azi al unui bibliotecar, nu ai multe remuşcări şi dacă furi Manuscrisele de la Marea Moartă, mai ales când eşti român.
Mă opresc deocamdată cu deducţia, nu le dau eventualilor anchetatori chiar totul pe tavă. De fapt, nici măcar nu se bănuieşte perioada în care a dispărut mica avere de patrimoniu, rezultând că verificarea mândrei, dulcii, răpitoarei rimate nu prea a fost în interesul gestionarilor. Rămâne să sperăm că fila a ajuns în posesia unui estet şi nu a cuiva care a avut, la un moment dat, o nevoie urgentă. De-aş avea şi eu o ţară, civilizată ca pe afară, mai că m-aş face bibliotecară!
