Au murit 18 români într-un accident auto din Muntenegru, și nu pentru că șoferul a circulat cu viteză pe un drum periculos, ci pentru că „drumul era blestemat”, curba era „a morții” și autocarul nu era de firmă, ci „un sicriu uriaș”.
Cel mai probabil, C. R. Tănase a fost un copil dificil, suferind de mania persecuției, genul de om care se scuza mereu, precizând că Universul e împotriva lui: „Doamnă profesoară, n-am apucat să fac tema la matematică pentru că m-a lovit o durere de cap egală ca intensitate cu o decapitare sângeroasă și nedreaptă din secolul 17. Și-n timp ce mă duceam spre birou, am dat cu piciorul în scaunul morții, căzând ca fulgerat la pământ, de unde mi-am strigat agonia minute în șir, precum eroii împușcați la Mărășești. Au fost clipe de groază în care mi-am adus aminte de crimele odioase ale nazismului…”.
Moldova nu-i inundată fiindcă s-au furat dalele din beton pentru protejarea digurilor, ci pentru că-i vremea nedreaptă, ploaia-i din iad și „blestemata circumstanță”. Babele nu-s violate de nebuni, ci de „bestii” cu mintea întunecată, hoți de suflete sexagenare. Românii nu-s leneși ori șmenari, ci popor necăjit, îndurerat de soartă, de providența uneori nedreaptă ori pedepsit de hazard.
Dacă eram contemporani cu George Bacovia, acesta sigur spunea „Răducule, eu sunt tatăl tău!”.
