E 1 februarie 23:55, tocmai ce am ajuns acasă, înghețat dar fiert de nervi. M-am hotărât să scriu acum, cât încă mai simt în nări mirosul fumigenelor. Am înnebunit de draci văzând cum zboară petarde sau sticle, din mulțime spre jandarmi. Nu mă interesează dacă-i vorba despre puștani zeloși, membrii de galerii, puțoi sereistici infiltrați sau pur și simplu prostovani. Acest protest nu e despre lupta împotriva sistemului, nu vrem să schimbăm guvernul ca pe chiloți știm foarte bine că n-avem nici o pereche curată. Vrem un guvern care să ne reprezinte interesele, acestea nefiind atât de vagi sau de necunoscute. Nu mă interesează cine dă cu țara de pământ și nici cine o ridică, mă interesează să o ridice fără să o dinamiteze. Am tot scris despre dezacordul meu relativ la proteste, dar asta nu înseamnă că n-am ieșit în stradă și că n-am stat acolo până dincolo de limita în care nu-mi mai simțeam degetele, ba mai mult, mâine ies iară și nu ies singur. Cel mai important e să nu ne lăsăm nici intimidați nici îndârjiți de manifestările violente. E important să înțelegem că inamicul nu e reprezentat de jandarmi. E important să venim pe 2 februarie și mai mulți, mai atenți și mai hotărâți. Trebuie să fim atenți în jurul nostru și să-i oprim pe cei care devin agresivi sau cei care incită la violență. Mișcările acestea de stradă au rost așa cum are rost să te trezești dimineața și să tragi aer în piept. Dacă mă întrebi ce rost are să ieși în stradă, te voi întreba ce rost are să respiri. Sunt un om care întreprinde o activitate deosebit de lipsită de efect: scriu articole și cărți. Fac treaba asta aproape zilnic de câțiva ani încoace și adesea mi-am pus întrebarea: "la ce bun?". Problema se pune altfel, de n-aș mai scrie eu și alții asemenea mie, abia atunci am observa cât de mult sens are scriitura. Tot așa este și cu aceste manifestații pașnice de masă. Nu am ieșit în stradă pentru vreun vis sau dintr-o convingere acerbă anume, am ieșit pentru că vreau să reamintesc tuturor că poporul e făcut din oamenii cărora le pasă de soarta lor, nu din resemnați și paraziți. "This revolution will not be televised" spunea Gil Scott Heron referindu-se la revoluția minții, o revoluție pe care o vezi dar nu o poți filma, abia acum începe adevărata revoluție română prin revoluția unei gândiri. Avem nevoie de multe lucruri în țara asta, dar mai înainte de orice nu trebuie să ducem lipsă de curaj.
