Ne-am indignat că teroriștii ISI au aruncat în aer Palmyra. Ne-am mai indignat noi și mai înainte, atunci când strămoșii teroriștilor ISI, talibanii din Afganistan, au mitraliat și distrus statuile gigant al lui Buda. Ne-am indignat când muzeele din Iraq au fost devastate și jefuite și patrimoniul de mii de ani al omenirii s-a stricat, s-a pierdut sau s-a neantizat în buncărele vreunor colecționari.
N-am apucat să ne indignăm, că nu prea trăiam pe atunci și nici nu se inventase Facebook-ul, atunci când francezii, belgienii, germanii și englezii jefuiau de patrimoniul antic Egiptul și Grecia. Păi ar fi fost ca și cum ne-am fi indignat pe marile invazii barbare ale antichității – pe toți gepizii, goții, ostrogoții, dacii, cumanii, cotomanii, roxolanii șamd, apoi pe huni, pe vikingi, pe tătari, pe turci, pe cruciați, pe ucraineni, polonezi, suedezi, moscoviți, ruși și câte și mai câte seminții care s-au hotărât, de-a lungul mileniilor, că e minunat să pleci cu grupul să vezi Roma (Constantinopolele, Atena, Parisul, Londra șamd) și să o aduci pe bucăți acasă ca amintire.
Întotdeauna surplusul de săgeți față de cel de pluguri și sape a creat tendință de deplasare în scopul vizitării obcinelor altor popoare mai hărnicuțe și care era posibil să fi pus câte ceva de-o parte. Care “câte ceva”, după câteva săgeți bine țintite, chiar prisosea și era păcat să se piardă, nefolosit. Deci avem de-a face, când vorbim de distrus, cu una dintre cele mai vechi îndeletniciri a omului: jaful.
Distrugerea în scop de jaf se face la români gospodărește: când cu termopanul, când cu buldozerul, dar mai ales cu neglijența. Cea mai mare campanie de punere în valoare a cetăților medievale s-a dovedit a fi o spoială națională, cu lucrări de mântuială și restaurări numai bune să „dea bine” în poze. Banul să iasă – în urma banilor investiți, în loc să se numere turiștii, se contabilizează pagubele.
De exemplu, Sighișoara, oraș medieval unic în Europa, inclus în 1999 pe lista Patrimoniului UNESCO, fiind singurul oraș-cetate încă locuit, a fost restaurată otova cu polistiren, plăci OSB și geamuri termopan. Vorbind despre un site UNESCO, ar fi trebuit să fie folosite materiale specifice, iar construcțiile să fie în ton cu unicitatea centrului istoric. Dar, dacă ești consilier local în același partid cu primarul legea știe să se deroge de la ea însăși. Goana după profit a început în Sighișoara în urmă cu 7-8 ani, de când cu festivalul medieval. Atunci s-au deschis pensiuni peste pensiuni și au apărut mansarde cu ferestre tip Velux, fațade pictate în culori fistichii, ferestre termopan și modificări interioare de amploare, fără nicio legătură cu patrimoniul. Era foame mare de a obține cât mai mult loc pentru turiști, din poduri și beciuri care nu au fost niciodată spații de cazare. Nici nu mai este cazul, până la un nou caz #Colectiv, să ne întrebăm câte dintre aceste spații au și aprobare ISU. Cert este faptul că Sighișoara riscă să fie scoasă din patrimoniul UNESCO, pentru că sunt modificări suspecte la două treimi dintre clădiri.
Ni se șoptește în cască faptul că avizele pentru lucrări se produc pe bandă rulantă. În 5, 10 minute “se rezolvă” câte 20 de dosare la nivelul Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice. Este de mirare că, în aceste condiții, a fost autorizată în anii trecuți o parcare chiar lângă complexul geto-dacic de la Sarmizegetusa? La fel sunt avizate și restaurările la fortificațiile medievale. Așa a ajuns un fel de cabană turistică și Cetatea Mălăiești ridicată în secolul XIV pe raza comunei hunedorene Sălașul de Sus. Primăria a accesat un proiect pe fonduri europene de 1,5 milioane de euro, care a inclus restaurarea corpului de cetate și asfaltarea unui drum prin comună, până la obiectiv. Pavajul poate fi desprins cu mâna, mortarul care leagă pietrele nu face față, se macină la prima ploaie – totul pare a fi butaforie care dă bine în poze. De fapt, comuna avea nevoie de un drum modern care să o străbată, nu de restaurarea corectă a cetății – scopul și durata accesării fondurilor europene.
Cică legislația e prost făcută, rigidă și neadaptabilă pentru un monument. Dar obrazul gros al autorităților o fi fiind extrem de flexibil și adaptabil? Păi, să vedem. Autoritățile române nu au dorit sau nu au fost capabile să obțină un proiect clar despre cum ar fi arătat cetatea Devei. Au făcut-o, fără să-i roage nimeni, în anul 2014, specialiștii maghiari, care au întocmit o grafică 3D. Spre deosebire de poporul nostru, pentru poporul vecin, fortăreața e un important loc de pelerinaj, pentru că aici se găsește mormântul lui David Francisc, fondatorul și primul episcop al Bisericii Unitariene. Așa că, în loc de de proiecte precise și vizualizări 3D, la porțile de intrare în cetatea Devei găsim aceeași tencuială care pică și terase din cărămidă modernă, la fel ca la Mălăiești.
La fel și la Cetatea Rupea care a fost restaurată cu 26 de milioane de euro, fonduri europene. De departe arată cel mai bine dintre fortificațiile restaurate în Transilvania. În fiecare vară, cetatea este vizitată de cam 900 de turiști pe zi. Puțini dintre ei își dau seama că multe ziduri au rămas în continuare ascunse sub pământ și nu au fost, firește, restaurate. Se vede însă că, în locurile în care restauratorul a acoperit materialele moderne cu tencuială, aceasta a început să cadă, dezvăluind înșelătoria. E bine că avem cărămizi moderne să ne batem peste pieptul de aramă cât suntem de români și ce aprigă moștenire multimilenară geto-daco-zalmoxiană avem. Asta în timp ce majoritatea siturilor arheologice din țară nici măcar nu sunt semnalate, ci lăsate la îndemâna ghiolbanilor care habar nu au peste ce comori păstoresc sau, când au habar, pun mâna pe detectorul de metale și se împroprietăresc cu ceea ce găsesc.
Ultima trăznaie rromâno-patriotică s-a petrecut la 20 de km de București, acolo unde cetatea Argedava, locul de baștină a celui mai mare rege geto-dac, Burebista, zace abandonată, fără un indicator. Este motivul principal pentru care a și devenit un fel de groapă de gunoi pentru localnici. Și nici dracul nu și-ar fi amintit de această cetate dacă primarul din localitate nu ar fi avut nevoie de niște pământ pentru a întări piciorul unui pod. Așa că, exact ca Meșterul Manole, a îngropat o bună parte din istoria patrimonială a României în piciorul acestui pod, luând din cetate cu buldozerul și trimițând pe apa Sâmbetei (mă rog, cum i-o fi zicând râului din localitate).
În aceeași situație se află și cetățile medievale ale lui Gelu și Menumorut, conducătorii locali din Transilvania care erau aici la venirea ungurilor în secolul IX (că tot avem acum teroriști maghiari în zonă). Nu doar că nu există indicatoare care să vorbească despre Gelu și Menumorut, dar într-una dintre cetăți se cultivă porumb, iar în cealaltă există un teren de fotbal.
Așa că nu-i înțeleg pe cei de la ISI care au racolat un copil de 17 ani să facă zaveră în România, când avem, la nivel de administrație locală, suficient de mulți asistați mintal capabili să producă mai multe stricăciuni decât orice bombă.
