Românul iubeşte dragostea ca orice om care s-a născut din iubire. De când se ştie el pe lume, românul a iubit. Cu poftă, autentic, cu „dă-l în mă-sa de preludiu”. Încă de pe vremea când exista doar pe jumătate, adică pe când era el dac neîmperecheat cu roman, românul a iubit straşnic. Via, strugurii, dar mai ales rezultatul lor lichid, pe care-l săruta zilnic, de dimineaţă până-n zori, până l-a scos din sărite pe Burebista, un frustrat băutor de apă de izvor, care a ars viile de ciudă.
Mai târziu, au venit domnitorii, cel Mare, cel Bătrân, cel Frumos, cel Viteaz, cel Ţepeş, ca un titlu de western, ce să mai, dar mari iubitori toţi. Firi sensibile, erau îndrăgostiţi de flori, şi le plăceau atât de mult, încât plantau câte un copil în fiecare răsad de flori ce le ieşea în cale.
Dar vechiul dac avea potenţial iubitor crescut şi simţea cum monotonia erotica îi strivea spiritul. Aşa că s-a făcut swinger şi s-a unit cu moldoveanul, apoi cu valahul, apoi li s-a alăturat şi transilvăneanul şi-au pus-o de-un „threesome” atât de îngrozitor de orgasmic încât nu i-a descârligat nimeni nici în ziua de astăzi. Dar şi aşa încârligat, românul a continuat să se îndrăgostească cu patimă. Numai că patima îi afecta judecata şi n-a mai fost decât un pas până la adulter. Pe atunci, era căsătorit cu neamţul şi-i spunea cât de mult ţine la el, cât îi e de credincios, şi i-a fost, dar până ce a apărut gaşca aia de aliaţi care-l curtau. „Gangbang” nu mai încercase până atunci, ispita era prea mare, aşa că l-a abandonat pe neamţ şi s-a aruncat în braţele băieţilor, care, după consumarea actului, l-au tratat ca pe o zdreanţă şi l-au aruncat la ruşi, să-i arate ăia secera şi, în special, ciocanul. Ciocanul i-a plăcut şi s-a făcut comunist, dar nu scula conta, ci mai degrabă ideologia comunistă îl atrăgea: toţi la grămadă. Orgia a durat mai bine de patru decenii, până când românul n-a mai suportat să fie mereu dedesubt, aşa că s-a sculat. S-a răsculat până a dat de un ins zâmbitor, simpatic, în pulover, „băiat de-al nostru”, pe care l-a iubit vreme de trei mandate. În cele din urmă s-au despărţit, dar insul zâmbitor n-a putut trăi (şi totuşi o face) cu idea că românul lui ar putea încăpea pe mâinile cine-ştie-cărui-animal, aşa că i-a făcut cunoştinţă cu nişte prieteni de-ai lui, pe care el îi învăţase tot ce ştiau. Şi iată-ne în zilele noastre, când românul nu mai vrea aventură în amor, ci stabilitate, aşa că a rămas cu amicii insului zâmbitor, deşi adesea îl batjocoresc şi-l ţin nemâncat.
