AcasăSocialDuckadam mai ia și goluri

Duckadam mai ia și goluri

Sportivii sunt importanți pentru țară. Sunt buni de dat exemplu copiilor care bat etnobotanicele între blocuri, celor ce visează mașini tunate pe pereți fără să învețe și, bineînțeles, pentru micuții care au un singur sport în mine: mersul până la fast-food. Sau sprint, dacă mai e puțin și-nchide la șaorma.

Helmuth Duckadam e un sportiv mare. Numa’ să fii Cristi Borcea și să nu-i recunoști meritele sportive, că, în rest, toată lumea a urlat de fericire când a apărat patru lovituri de pedeapsă la Sevilla. Problema e că sportivii au un alt stil de viață, spre deosebire de ceilalți oameni care se trezesc la 7 și de la 8 la 16 stau pe un scaun la birou, până aproape de 60 de ani. Sportivii au carnetul de muncă subțire, timp în care, datorită talentului, strâng bani/glorie direct proporțional cu valoarea. Iar când ies la pensie își spun „ș-acum să joc doar cu capul”.

„Mi-am făcut datoria față de țară, să-și facă și țara datoria față de mine”, spunea Duckadam înainte să intre-n operație. N-am prea înțeles-o p-asta. Parcă-i spusă de Becali, nu alta. Dacă gândim pragmatic, câștigarea Cupei Campionilor n-a adus niciun beneficiu României. Nu ne trage-n jos, dar nu a căzut comunismul pentru că i-am dovedit noi pe catalani. Și dacă privim strict pă partea dă merit, cu ce-i mai important un trofeu fotbalistic față de un revoluționar/veteran de război care are, și el, nevoie de o operație? Hagi e cel mai cunoscut fotbalist român, dar practic asta nu schimbă cu nimic România. Nu?

„Țara asta m-a dezamăgit”, spunea același Duckadam înaintea operației. Nasol și trist, dar țara a dezamăgit pe toată lumea. Cu toate că patronul lui, Gigi, nu pare dezamăgit de țară. Să-l întrebe care-i secretul. Cumva Duckadam voia să primească zeci de telefoane cu urări de bine. Păi dacă n-a primit de la prieteni, rude și colegii de breaslă, ce să facem? Să-l sunăm noi? Noi lucrăm la birou de la 8 la 16 și abia ne amintim să ne sunăm mamele bolnave. Dar dacă-l liniștește cu ceva, să știe că și eu sunt dezamăgit de țară, dar, atunci când mă voi opera de inimă, o să-mi păstrez părerile „despre toți și toate” în atrii și ventricule. Știe doctorul ce să le facă.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare