Apărută în viaţa politică autohtonă ca o Afrodită din spuma mării sau a berii – experţii în mitologie încă nu s-au pus de acord – Elena Udrea a lăsat mereu impresia unei femei fatale, invulnerabile şi intangibile. Căci, încă de pe când o prindea primul cântat al cocoşului (nu bărbatu-său, ci alt cocoş) la Cotroceni, iar Săftoiu şi ceilalţi consilieri dormeau demult, Elena-Duamna a păstrat un secret total în privinţa vieţii private. Nimeni nu ştia ce face, cum face, cu cine face, iar singurul lucru care s-a aflat, mult mai târziu, era că sigur cu Cocoş nu făcea mai nimic, nici măcar nu numărau împreună milioanele de şpăgi, în zilele ploioase ale guvernării Boc, darămite alea alea.
Capitolul “Elena şi bărbaţii” a fost mereu o enigmă în viaţa celei mai bârfite blonde a României. Ea n-a fost niciodată zărită cu vreun bărbat, în afara parangheliilor interpartinice, la care se afişa, de conjunctură, cu Cocoş, deşi, în realitate, îi despărţeau nu doar vreo cincizeci de kile de burţi, ci şi mentalitatea şi scopurile în viaţă. Nici măcar când făcea cumpărături la Paris, nici măcar după ce a divorţat, oficial, de Cocoş, Elena-Duamna nu a dat semne că vreun hormon feminin ar bate-o la cap să-şi ia şi ea un domn alături. Udrea părea un Luceafăr în fustă, care, din cerurile-nalte ale idealurilor sale, privea cu dispreţ şi detaşare muritorii de rând, muşti de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul.
Pentru ca brusc, un tabloid să prezinte bomba secolului: Elena Udrea în tandreţuri cu un bărbat! Şi poate că şocul n-ar fi fost prea mare dacă bărbatul era un bătrânel gras ori chelios, genul de tipi în jurul cărora ea a gravitat, de la 20 de ani încoace. Dar nu, bărbatul respectiv era un mascul feroce, june şi arătos, care, colac peste pupăză, o mai şi drăgălea în văzul lumii şi al aparatelor de fotografiat ale paparazzilor, pupând-o, pardon, şi anume pe gură. Nu exclud posibilitatea ca pe Udrea experienţa puşcăriei s-o fi umanizat, s-o fi dat jos de pe soclu şi să-i fi arătat că, departe de a fi o zeiţă intangibilă, e şi ea o femeie cu necesităţi fiziologice. Însă, după ce ani de zile a stat pitită, de până şi ofiţerilor acoperiţi le era greu s-o pozeze prin magazine, e suspectă dezinvoltura cu care ea se afişează acum în public cu un tinerel nevăzut-necunoscut, care e atât de “surprins” de blitzul paparazzilor încât îi priveşte direct în obiectiv.
Filmul “Elena şi amantul” mi se pare, din acest punct de vedere, o făcătură menită să arunce tuturor praf în ochi. Pozele cu Udrea şi amantul pupându-se cu foc şi ciocnind paharele de şampanie (nu o dată, de mai multe ori, în caz că n-au fost pozarii pe fază), cu gesturi clar studiate, par desprinse din acelaşi film cu Botezatu pupându-se cu cine ştie ce manechinuită siliconată, sub camerele TV ale întregii prese de scandal. Doar că, în vreme ce Bote voia să demonstreze că lui nu-i plac bărbaţii, Elena-Duamna nu reuşeşte altceva decât să arate că, în lipsă de Primul Bărbat al ţării, ea se mulţumeşte şi cu surogate.
