Pe YouTube a fost postat acum câțiva ani și încă poate fi accesat un videoclip (www.youtube.com/watch?v=U_YtBERRCog) care are ca subiect o dispută a mea cu Gigi Becali (în cadrul unei emisiuni TV realizate de Mihai Tatulici). Eu sunt nemilos-sarcastic, Gigi Becali – zgomotos, de o emfază naivă. La un moment dat, nemaireușind să facă față situației, el părăsește sala, ofensat (caz unic, care a surprins asistența).
Îmi aduc aminte exact ce simțeam pentru Gigi Becali în timp ce mă contraziceam cu el: simpatie. Regretam că trebuie să-l persiflez în public, dar nu aveam de ales, întrucât își exprimase disprețul față de profesia de scriitor. Când a anunțat că pleacă, tot spera, ca un copil, să fie rugat să rămână, dar a constatat, trist, că nimeni nu încearcă să-l împace și, până la urmă, chiar a plecat.
Cu câteva luni în urmă, mai avusesem o întâlnire cu el, la hotelul Marriott, unde închiriase un apartament luxos ca sediu pentru conducerea clubului Steaua. Țin minte fiecare moment al descinderii mele acolo.
La început a fost un telefon din partea unei secretare care mă invita misterios la o întrevedere cu popularul personaj. La sfatul lui Dan Pavel, care îi era pe atunci consilier, Gigi Becali voia să-mi propună să ader la partidul său, PNG. Eu nu știam asta, dar am acceptat să merg la întâlnire, dintr-o curiozitate de scriitor.
În anticameră erau mulți oameni (unii dintre ei, personalități ale vieții culturale) care veniseră să ceară… bani. Când am rugat-o pe secretară să mă anunțe, ea mi-a făcut semn, agasată, să aștept, alături de ceilalți solicitanți. I-am explicat că eu nu venisem în audiență, ci fusesem invitat la o întrevedere și că nu sunt deloc dispus să aștept. Precizarea mea a făcut-o să-și schimbe atitudinea. M-a introdus, ceremonios, la Gigi Becali, care tocmai îi certa pe angajații lui:
− Mi-a dispărut un potțigaret de argint, băi, amărâților, amintire de la străbunicul meu. Nu costă mult, dar are – mi-a explicat mie Dan Pavel – o valoare sentimentală. Aduceți-l, băi, înapoi, că dau cu voi de pământ. Nu puteați să șmangliți și voi un laptop, de pe aici? Portțigaret v-a trebuit?!
M-am uitat în jur și, într-adevăr, peste tot erau laptopuri. Mi-au sclipit ochii gândindu-mă că mi-ar plăcea să șmanglesc și eu unul, dacă proprietarul tot și-a dat acordul.
Apoi, Gigi Becali, secondat de Dan Pavel, s-a așezat la biroul somptuos pe care trona o statuetă în bronz a lui Mihai Viteazul (atât de mare, încât ar fi putut fi instalată și într-un parc), și-a sprijinit capul în ambele mâini și m-a privit drept în față:
− Dumneata ești un om foarte rău!
− Eu?! Dimpotrivă, sunt foarte bun, uneori până la prostie…
− Ba nu, ești foarte rău!
− De ce credeți asta?
− Pentru că ești – mi-a spus mie Dan Pavel – critic literar! Dumneata, când apare o carte proastă, te bucuri! Parcă văd cum îți freci mâinile, fericit că ai ce să critici!
− Dar un critic literar nu se ocupă numai cu criticatul. Mai și admiră.
Gigi Becali s-a uitat întrebător la Dan Pavel, care a confirmat, dând din cap.
− Da, dom’le?! Uite, nu știam asta.
Discuția pe tema aderării mele la PNG n-a dus la nimic (întrucât n-aș fi plecat de la PNȚCD, indiferent ce mi s-ar fi oferit). În schimb, mi-a rămas ca, amintire simpatică, dialogul despre critica literară.
Ca și armata, am făcut și eu un schimb dezavantajos cu Gigi Becali: nu de terenuri, ci de idei.
Publicat în AC, NR. 21
