AcasăSocialExperiența mea în afaceri

Experiența mea în afaceri

Afacerile făcute de mine în copilărie au fost toate necurate și ar fi intrat fără îndoială în atenția DNA (dacă DNA ar fi existat).

Într-o zi mama, exasperată de muștele din bucătărie, m-a anunțat că îmi oferă câte 1 leu de fiecare muscă prinsă. Le-am capturat pe toate – 16 la număr – cu mâna (eram foarte agil) și le-am închis într-un borcănel cu capac, explicându-i mamei că mi-e milă să le omor și că intenționez să le eliberez undeva, departe de casă. În realitate, după vreo oră, le-am dat drumul pe ascuns tot în bucătărie, ca să mai câștig 16 lei.

În studenție am cumpărat de la un necunoscut de pe stradă un pui de câine (mai mult ca să-l scap din mâinile individului, care îl ținea nemilos de ceafă, făcându-l să schelălăie și să miște inutil din lăbuțe). Apoi, mi-am dat seama că nu am condiții să-l cresc la căminul studențesc și m-am hotărât să-l vând (cu un preț mai mare decât cel pe care îl plătisem, ca să am un profit). Până la urmă însă – ce dezamăgire! – a trebuit să dau tot eu bani cuiva ca să-l primească.

Am jucat, în armată, șah pe bani. Mi-a mers atât de bine, încât după terminarea armatei, am continuat să propun cunoscuților, arogant și provocator, să joace șah cu mine în următoarele condiții: eu să pun la bătaie pentru fiecare partidă 100 de lei, iar adversarul meu – 1 leu. Câștigam fără probleme 7-8 lei pe zi. Într-o zi s-au coalizat cei învinși de mine și mi l-au adus ca adversar pe Florin Gheorghiu, campion mondial la juniori și singurul om de pe Pământ care realizase un scor egal cu genialul Bobby Fischer: 1 ½ la 1 ½. Am făcut prima mutare, e2-e4, Florin Gheorghiu a continuat cu e7-e5, eu am replicat cu scoaterea unui cal și atunci Florin Gheorghiu, remarcând că galeria este toată de partea lui, iar pe mine mă huiduiește, a dat dovadă de cavalerism și de… umor. S-a prefăcut că examinează cu îngrijorare situația creată pe tabla de șah, iar după un timp a declarat: „Cedez!“ și mi-a întins 1 leu.

În condiții și mai drastice m-am confruntat cu Mircea Dinescu: urma să jucăm 100 de partide; dacă le-aș fi câștigat pe toate aș fi primit de la el 100 de lei, dar dacă din cele 100 de partide aș fi pierdut fie și una singură, ar fi trebuit să-i dau eu 100 de lei. I-am luat una după alta 97 de partide. Această acumulare de victorii m-a făcut însă să joc tot mai relaxat și am pierdut a 98-a partidă. Ca pedeapsă pentru fanfaronada mea, Mircea Dinescu mi-a luat, fără ezitare, cei 100 de lei puși în joc și, în plus, de-a lungul anilor s-a lăudat peste tot că m-a bătut la șah! Până la urmă soarta s-a întors în favoarea mea. Păstrând banii cu grijă, poetul i-a investit după Revoluție în înființarea unui restaurant de mare succes, „Lacrimi și sfinți“. Nu demult, chemându-mă să vizitez restaurantul, mi-a spus că, până la sfârșitul vieții, voi putea să mănânc și să beau acolo pe gratis. Asta da, afacere! Ce bine că am pierdut cândva a 98-a partidă!

Am încercat să fac, de-a lungul timpului, și afaceri amoroase. Eram intrigat, de exemplu, că o tânără doamnă purta rochii lungi până la glezne. I-am oferit 25 de lei ca să-și dezgolească picioarele până la genunchi. Ea s-a conformat pe loc. Atunci i-am cerut să meargă mai departe și să-mi facă dezvăluiri de 50 de lei. Frumoasa femeie a fost de acord, a luat bancnota și și-a dezgolit picioarele tot până la genunchi, de două ori.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare