Mă întrebam eu așa aflându-mă în treabă, nu neapărat în context, dacă există feminism pe plaiurile noastre și aș cam zice că nu. Discutam acum vreun an cu o femeie implicată în proiecte de susținere a femeilor din zona rurală. Îmi povestea ea cum au reușit să ofere unor femei de prin Oltenia, parcă, șansa de a produce niște lucruri vandabile. Una dintre aceste femei a fost mai isteață și mai harnică și a prins ocazia de a dezvolta afacerea. N-a făcut-o, a renunțat, fiindcă i-a interzis bărbatul. Am mai auzit povești în care doamna putea ocupa o poziție ierarhică mai bună decât a soțului și venit aferent, iar dumnealui s-a ofuscat și i-a interzis, iar ea, s-a supus.
Am găsit desigur și domnișoare aprige, acel gen de "power-woman" cu gesturi bruște și ținută mândră și discurs zdravăn. Unora dintre ele le-am cunoscut și consorții, cam invariabil niște băieți lipsiți de vlagă. Pe la noi feminismul pare a fi apanajul unor femei dezamăgite de imaginea paternă care înțeleg că a prelua comportamente masculine, înseamnă că ești puternică. Practic, nu fac să dovedească altceva decât că: nu pricep ce înseamnă puterea feminină. Aici aș spune că problema vine de la modelul matern, modelul clasic al femeii crescute cu destinația "nevastă", adesea ceva asemănător unui animal domestic frumos, care face mâncare, curat în casă și nu se supără când te întorci de la prostituate s-au amante, că de, așa-i bărbatul.
Țara asta e majoritar rurală, o știm, am mai spus-o. Încă avem studente care fac pe dracu' în patru să plece cu "work and travel" ca să se mărite în State. Încă există visul "italianului" care s-o ia de nevastă. Teoretic, expunerea modelelor feminine de succes ar trebui să inspire. Eu cred că o face, dar numai dacă aceste modele sunt vizibile de fete și puștoaice. Boala neputinței învățate se vindecă greu spre imposibil. Primul și principalul model al unei fete este chiar mama ei. Am întâlnit destule femeie speriate de faptul că ar putea deveni asemenea mamelor lor, unele reușesc, altele nu.
Nu cred că putem vorbi despre feminism adevărat în România, e într-un stadiu primitiv și prost înțeles. Preconcepția de a reuși singură de exemplu, este stupidă. Nimeni nu reușește singur, doar că bărbații mint și bravează. Ce înseamnă să reușești? Carieră? Familie? Eu personal nu cred în reușita care nu le include pe amândouă. Lucrurile astea țin de reperele fiecăruia.
Am o prietenă care are o afacere și îmi povestea cum bărbații care intră în biroul ei simt nevoia de a-și etala "valoarea". Ea le spunea simplu: "tu ți-o măsori cu mine bă? Eu sunt femeie, n-am" suficient cât să intimideze orice cocoșel d-ăsta de manager. Măsurarea bărbăției e cât se poate de stupidă și între bărbați, dar între bărbați și femei e ridicolă. Relativ la poziția femeii în societate, sunt de acord cu Marx, care spunea că acesta ar fi un indicator fundamental de dezvoltare. Personal am senzația că Marx era un băiat lipsit de complexe și frustrări și pe care nu-l intimidau femeile.
Cred că avem nevoie de un curent feminist inteligent și care să acționeze metodic în a defini în primul rând femeia și feminitatea și care să prevină îndoctrinarea tradițională a femeii supuse, din care rezultă persoane fie lipsite de indentitate fie rebele spre absurd. Poate în felul ăsta va dispărea și jenantul război al sexelor, o dovadă tristă de subdezvoltare și ridicol.
