De peste 14 ani, lumea se satură de Radu Mazăre. S-a săturat prima dată în 2000, când a fost ales primar al Constanței. S-a săturat, apoi, când a devenit o imagine bine conturată cu care PSD-ul se putea mândri. S-a săturat în ultimii 2 ani, s-a săturat la diverse scandale, la diverse petreceri. Toată conjunctura norocoasă căreia Radu Mazăre îi datorează anii la conducerea Constanței, pare, într-un final, să se fi săturat de el. Dintr-un simplu el comandor al litoralui românesc, Mazăre a devenit, peste noapte, ,,the number one public enemy”.
Această titulatură apare, de altfel, și în ultimul dosar al edilului Constanței, în care este reclamat de confilct de interese. Acum fix o săptămână a mai fost dat în judecată, pentru o freză a la Hitler. Oamenii au ceva cu Radu Mazăre, se pare, după cum și el are ceva cu propria excentritate. După cum are ceva cu proprii subalterni. După cum are ceva cu propriul partid. Masochist, excentric și peste măsură de autosuficient, vodă Calimah al cluburilor din Mamaia pare să fi pălit ca și lanternele de la Petrom.
Dar să nu-l luăm pe Radu Mazăre cu sentimentalisme. Să nu plângem după el. Lumea are ceva cu el pentru că el are ceva cu lumea. Atât timp cât nu miști un deget pentru orașul pe care îl conduci, atât timp cât ții petrecerile și carele alegorice aproape de tine, riști să-ți pui lumea-n cap. Iar conflictul de interese nu este decât o scuză. Lumea se satură de Radu Mazăre și singura modalitate prin care îl pot da afară pe acest personaj este să lanseze vechea scuză a ilegalității, pe care, fie că vor, fi că nu, tribunalele românești o ascultă zi și noapte.
Această scuză aproape imorală are un anumit sens în cazul lui Radu Mazăre. Ilegalitatea, mai ales în această situație, poate avea sâmburele de adevăr prin care Il Comandor intră la pârnaie. Ca orice legendă, există și partea fictivă, dar adevărul din spatele cifrelor și rândurilor din dosar este de necontestat, chiar și pentru mușteriii de la DNA. Bulăul nu a fost nicicând mai aproape, așa că, încă o dată, cu riscul de a mă repeta, pot să spun că, în momentul de față, întregul univers are un cui sau mai multe împotriva lui Mazăre.
Nu regretați acest gest! Nu-l plângeți! Nu-l ridicați în slăvi! Radu Mazăre nu a meritat, nu merită și nu va merita una ca asta. Lăsați-l să vedem cu se descurcă! Cum, izgonit din PSD și cu baronii uciși de către DNA, va putea să-și reabiliteze imaginea de individ simpatic și amuzant. Doar lăsați-l! Căci, nu-i așa, fiecare Mazăre pre limba ei piere!